Întâlnirea mea cu mingea de tenis a fost ca într-una din povestioarele lui Coelho. Eu sărac, ea… săraca! Eu visând la marea dragoste, ea sperând la lucruri concrete. Eu am renunțat la singurul lucru mai valoros, să zicem un ceas de aur. Ea și-a vândut cel mai de preț lucru, să zicem părul auriu. Eu i-am cumpărat o agrafă de aur pentru fostul ei păr minunat, ea mi-a dăruit o curea din aur pentru deja uitatul meu ceas. Ne-am impresionat și ne-am întristat.
Când tatăl meu mi-a luat o rachetă de tenis și o minge de fotbal, am ales mingea. Când am învățat primele drumuri spre terenul de fotbal, am învățat și primele răutăți la adresa celorlalți: „Ia, uite-i pe ăștia de la tenis, nu știu nici să alerge!” Am simpatizat din patriotism local cu Adrian „voinicul” Voinea și am crescut privind nu cu foarte mare tragere de inimă la generația Becker, Agassi, Sampras, Chang.
…O întâlnire ratată, cum s-ar zice.
Se spune că sânii sunt adevăratul simbol al feminității. Dacă o femeie își micșorează bustul, ceva mai frumos trebuie să se nască din asta. Nimeni, niciodată, nu își va asuma un război al prejudecăților și, în cele din urmă, al vieții, fără să aibă un orizont mai înalt. Dincolo de senzaționalul și radicalismul deciziei Simonei Halep, acesta a fost gestul care mi-a evidențiat-o din grupul Cârstea, Cadanțu, Niculescu, Begu, Dulgheru. Simona va fi o mare campioană, trebuie să fie. Are liniște, are naturalețe și nu și-a pierdut firescul în contacul cu notorietatea.
Și, pentru că urăsc corurile, dar pentru că Simona merită toate laudele și mai mult de atât, am ales această poveste. Sunt convins, însă, că ne va învăța curând să povestim cu mult mai frumos. Așa, cu tâlc și limpede, ca un rever în lung de linie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER