Dezastrele zilnice de la TV sunt urmate de „cataclismele” demografice sezoniere. Vedem pe micul ecran cum iarna mergem cu toții la munte, iar vara toată România e la mare. Nimeni nu mai muncește, nu mai suferă, nu speră. Ne fardăm ridurile și râdem. Fiecare anotimp cu urgia lui.
Fotbalul nu poate sta deoparte. E partea de lume care oglindește perfect întregul. Cine crede altceva se înscrie în tagma celor care își îngroapă orice urmă de candoare sub pretextul pragmatismului vieții. Rapidul și-a găsit să mai moară o dată. La final de săptămână.
Nu cădem în capcana celor care văd conspirații peste tot, deși parcă toate nenorocirile se abat asupra echipei ăsteia. Giuleștiul are însă naivitatea și ingenuitatea omului năpăstuit de oriunde. A celui numai bun să îi arunci totul în spate și apoi să îi râzi în față. Rapidul e victima perfectă.
Credeți că plecarea lui Sandu și Dragomir e soluția? Cine i-a votat și susținut atâta vreme?! Și pe șefii cluburilor, care sunt garanția perpetuării calamității, cine i-a ținut în funcție? Nu cumva cancerul pleacă de jos, de la nivelul suporterului de rând? Tăierea „capului” nu îți poate aduce decât iluzia schimbării. Sistemul ăsta produce falimente de grup și ne îmbătrânește de tineri, pe fiecare în parte. Într-un fel sau altul, lăsăm veșnic senzația că țara asta este neguvernabilă, din toate punctele de vedere. Aici există doar controlul sufocant al celor mulți. Așa ne distrăm mai bine, deși trăim întotdeauna rău. Barajul Rapid – Chiajna a fost o altă formă de divertisment. Nota de plată a venit vinerea trecută.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER