Neluțu Sabău oprește entuziasmul „tricolorilor”, înainte de preliminariile CM 2026: „Austria e mai puternică!”
România și-a aflat adversarele din grupa preliminară pentru Campiontul Mondial din 2026, iar Neluțu Sabău a mai tăiat din entuziasmul „tricolorilor”.
Naționala țării noastre va avea de înfruntat Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino în drumul spre Campionatul Mondial de peste 2 ani.
Austria e mai puternică, atrage atenția Neluțu Sabău
La întrecerea organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic vor lua parte, pentru prima dată în istorie, 48 de echipe. 15 vor fi din Europa. 12 dintre cele care vor traversa Oceanul vor fi câștigătoarele grupelor preliminare, iar celelalte vor fi desemnate în urma barajelor.
România a fost repartizată în Grupa H preliminară, alături de naționalele din Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino. Mulți s-au grăbit să spună că „tricolorii” se vor bate de la egal la egal cu Austria, dar Ioan Sabău le-a tăiat din elan.
„Nu e grupă ușoară. Austria e puternică. Deși părem favoriți, Austria e mai puternică”, a spus antrenorul lui U Cluj, la DigiSport, după ce echipa lui a învins Petrolul cu 4-1, în etapa a 20-a a Superligii.
Naționala României va debuta în preliminarii pe teren propriu, cu Bosnia-Herțegovina, în ziua de 21 martie 2025. Ulterior, „tricolorii” vor întâlni San Marino în deplasare (pe 24 martie), Austria în deplasare (7 iunie), Cipru acasă (10 iunie) și în deplasare (9 septembrie), Austria acasă (12 octombrie), Bosnia-Herţegovina în deplasare (15 noiembrie) și San Marino acasă (18 noiembrie). Absolut toate confruntările încep la ora 21:45.
România a fost prezentă ultima dată la un Campionat Mondial la ediția din 1998, când a jucat în Grupa G. După 1-0 cu Columbia (gol marcat de Adrian Ilie în minutul 45) și 2-1 cu Anglia (Ilie, 47, Petrescu 90, respectiv, Owen 85), tricolorii au remizat cu Tunisia, 1-1 (Moldovan 72, respectiv, Souayah, 10, din penalty).
Drumul „tricolorilor” s-a oprit în optimi, fază a competiției în care au fost eliminați de Croația, în urma golului marcat din penalty de Davor Suker, în finalul primei reprize.