Comunicat de presă | Fundația Kaizen se lansează în România și contribuie cu 350.000 de euro la renovarea secției destinate cazurilor grave din cadrul Spitalului de Pediatrie din Pitești
Fundația Kaizen este o organizație caritabilă globală, finanțată exclusiv de Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari companii GameTech din lume. Aceasta are în vedere să servească drept catalizator pentru schimbări pozitive la scară globală, în parteneriat cu comunitățile locale, ONG-uri, instituții publice și private. Misiunea Fundației Kaizen este de a oferi inițiative cu impact pe termen lung care să încurajeze inovația și să îmbunătățească toate aspectele vieții oamenilor, cu accent pe trei domenii principale: societate, educație și mediu.
Fundația Kaizen împreună cu Asociația „Medici pentru România” finalizează renovare și modernizare secției destinate tratării cazurilor grave, pentru copiii până la trei ani, din cadrul Spitalului de Pediatrie din Pitești. Această inițiativă reprezintă primul proiect susținut de Fundația Kaizen în România, marcând astfel lansarea acesteia în țară.
Fundația Kaizen a fost principalul partener al proiectului, contribuind 350.000 de euro. Spitalul de Pediatrie din Pitești este cea mai mare unitate medicală din zonă, deservind județele Argeș, Vâlcea și Dâmbovița. Peste 30.000 de copii îi trec pragul în fiecare an. Proiectul a fost inițiat de Asociația „Medici pentru România”, fiind prima renovare a acestui compartiment de la înființarea Spitalului de Pediatrie din Pitești, în urmă cu 40 de ani.
„În urmă cu câteva săptămâni am anunțat înființarea Fundației Kaizen și începerea primului nostru proiect, renovarea Spitalului General de Copii Penteli din Atena, Grecia. Suntem foarte mândri că cel de-al doilea grant major al nostru, de data aceasta în România, s-a concretizat deja. Acest proiect ne motivează pentru viitorul parcurs al Fundației Kaizen. De el vor beneficia cei mai mici pacienți ai Spitalului de Pediatrie din Pitești, ajutându-i să ducă bătălii pe care nu ar trebui să le ducă, mai ales în primii ani de viață. Suntem recunoscători Asociației Medici pentru România pentru toată munca depusă și, bineînțeles, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, de la autoritățile locale până la personalul medical al spitalului. Prin intermediul Fundației Kaizen, ne propunem să răspundem rapid și coerent la nevoile actuale presante ale comunităților locale”, a declarat Panos Konstantopoulos, președinte al Fundației Kaizen.
Lucrările au fost unele complexe și au vizat o suprafață de peste 1.100 de metri pătrați, întreg spațiul fiind recompartimentat pentru a construi un grup sanitar în fiecare salon, cu păstrarea aceluiași număr de paturi. De asemenea, au fost refăcute toate instalațiile – termice, sanitare, electrice, iar pereții și pardoselile au fost placate conform normativelor în vigoare. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la suma de 700.000 euro.
“Astăzi marcăm împlinirea unei viziuni îndrăznețe și a unui angajament profund față de sănătatea și binele copiilor noștri. Cu sprijinul generos al partenerilor noștri, am reușit să transformăm această viziune în realitate. Astfel, prin eforturile comune, am renovat acest etaj de spital, care va sluji ca un sanctuar al vindecării pentru copiii noștri și familiile lor. Renovarea acestui etaj de spital nu este doar o simplă îmbunătățire fizică a infrastructurii, ci este un simbol al dragostei, grijii și adevăratului angajament față de sănătatea și fericirea copiilor noștri. Nu pot decât să mulțumesc sponsorilor noștri, în mod special partenerului nostru principal, Fundației Kaizen, pentru că fără generozitatea și devotamentul lor față de cauza noastră, nu ar fi fost posibilă această realizare impresionantă. Le suntem profund recunoscători pentru implicarea lor și pentru că au făcut parte din această călătorie alături de noi”, a declarat Alexandru Costache, Președinte al Asociației Medici pentru România.
Fundația Kaizen este o organizație caritabilă, dedicată sprijinirii organizațiilor non-profit și inițiativelor care vor avea un impact substanțial în fiecare țară în care Kaizen Gaming își desfășoară activitatea, promovând inovația și îmbunătățind toate aspectele vieții oamenilor. După proiectele din România și Grecia, în 2024 vor urma Malta, Portugalia și Bulgaria. Fundația Kaizen își propune să servească drept catalizator pentru schimbări pozitive la scară globală. Societatea, educația și mediul sunt cele trei domenii principale în jurul cărora se concentrează inițiativele Fundației Kaizen, cu scopul de a crea un viitor durabil și incluziv.
Fundația Kaizen este o organizație caritabilă globală, finanțată exclusiv de Kaizen Gaming, una dintre cele mai mari companii GameTech din lume. Aceasta are în vedere să servească drept catalizator pentru schimbări pozitive la scară globală, în parteneriat cu comunitățile locale, ONG-uri, instituții publice și private. Misiunea Fundației Kaizen este de a oferi inițiative cu impact pe termen lung care să încurajeze inovația și să îmbunătățească toate aspectele vieții oamenilor, cu accent pe trei domenii principale: societate, educație și mediu.
Asociația Medici pentru România este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune este să contribuie la reformarea sistemului medical din România. Obiectivele principale sunt crearea unui sistem sanitar care să lucreze atât în beneficiul pacienților, cât și în cel al cadrelor medicale și îmbunătățirea condițiilor din spitalele românești. Asociația Medici pentru România dorește continuarea campaniei „Pentru copiii noștri” prin renovarea altor patru secții de Pediatrie la nivel național în următorii 4 ani. De asemenea, sprijină cadrele medicale care revin din Diaspora pe parcursul procesului de recunoaștere a experienței profesionale, dobândite în străinătate.
„Astăzi am avut bucuria de a participa la un gest de responsabilitate socială, realizat de un operator din zona noastră de competență, a jocurilor de noroc. Este vorba de participarea prin sponsorizări la îmbunătățirea condițiilor din Spitalul de Pediatrie din Pitești. Conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc salută astfel de acte de implicare socială și îi încurajăm și pe alți operatori din zona jocurilor de noroc să participe la dezvoltarea educației, sănătății sau mediului. Apreciem în mod deosebit faptul că noul operator s-a alăturat altor fundații din domeniul jocurilor de noroc, active în aceste domenii atât de importante pentru cetățeni”, a declarat Teodor-Narcis Godeanu, Secretar General al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, la evenimentul de inaugurare.