EXCLUSIV VIDEO | Gândul Media Network, campanie umanitară – ”Moș Crăciun pentru Toți”: „Familiile aflate în dificultate nu sunt singure”

This browser does not support the video element.

Campania Umanitară „Moș Crăciun pentru Toți” – lansată de GÂNDUL MEDIA NETWORK și ajunsă deja în cel de-al patrulea an – a pornit la drum din dorința de a arăta că sprijinul oferit celor aflați într-o perioadă dificilă reprezintă o emoționantă alăturare a sufletelor și a gândurilor bune.

Cu atât mai mult în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când nașterea Mântuitorului Iisus înnobilează Crăciunul, moment de introspecție și de reflecție pentru fiecare dintre noi, grija pentru familiile defavorizate se transformă într-un scop în sine.

Pentru al patrulea Crăciun consecutiv, GÂNDUL MEDIA NETWORK s-a apropiat, nu numai sufletește, de oamenii greu încercați de fiecare zi, iar aceștia au primit cadouri și pachete cu alimente, iar acum întâmpină cu bucurie și speranță zilele care urmează și noul an. Generozitatea nu este o provocare imposibilă, ea ne este la îndemână tuturor, trebuie doar să fim solidari și, din adâncul sufletelor noastre, să dăruim și celor care, din cauza greutăților, uită să zâmbească și pun îngrijorarea pentru ziua de mâine înainte de toate.

Dar neajunsurile, lacrimile și toată această îngrijorare pot fi învinse de cei care nu uită să se gândească la semenii lor, iar campania GÂNDUL MEDIA NETWORK – „Moș Crăciun pentru Toți” nu face altceva decât să confirme că solidaritatea este cea mai puternică „armă” împotriva tuturor greutăților.

În primele zile ale acestei campanii umanitare, Moș Crăciun i-a vizitat, emoționat la rândul său, pe enoriașii Parohiei Săbăreni Buftea, păstorită de de părintele Florin Badea, dar a ajuns și la familiile nevoiașe din satul Căpșuna (comuna Cobia) din județul Dâmbovița.

După aceea, caravana umanitară GÂNDUL MEDIA NETWORK a ajuns la credincioșii de la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște și la enoriașii Parohiei Cocorăștii Grind, acolo unde slujește părintele Ioan Vrăjitoru.

Cadourile lui Moș Crăciun au ajuns, apoi, și în județul Argeș – la Gradinița Brosteni – Aninoasa, Casa de tip familial „Sf Andrei” – Valea Mare, familii din comunele Budeasa, Babana, Stefanesti, Glâmbocata, apoi în județul Giurgiu, la Fundația Bambini in Emergenzia – Singureni și o familie din satul Cucuruzu.

„Ne-am alăturat lui Moș Crăciun pentru a le arăta familiilor aflate în dificultate că nu sunt singure”

Adrian Artene, directorul editorial al Grupului de presă Gândul, spune că familiile aflate în dificultate au descoperit că nu sunt singure în această perioadă a Crăciunului, iar campania umanitară „Moș Crăciun pentru toți” s-a materializat într-un demers care evidențiază tocmai iubirea pentru semenii noștri.

Efortul comun – alături de partenerii care s-au alăturat, fără rezerve, campaniei Gândul – a făcut ca toate famiiliile care au primit vizita lui Moș Crăciun să se bucure, așa cum merită, de sfârșitul de an.

Campania umanitară inițiată de Grupul de presă Gândul a început deja să prindă rădăcini. Asemenea anilor trecuți, ne-am alăturat lui Moș Crăciun pentru a le arăta familiilor aflate în dificultate că nu sunt singure.

Alături de partenerii noștri – Emag, Profi, Panzani, Klintensiv, Catena și Continental Fast Line – ne-am străduit, pentru al patrulea Crăciun consecutiv, să revărsăm lumini de bucurie în casele unde speranțele erau stinse.

Motto-ul nostru, «Moș Crăciun pentru toți», redă încrederea că iubirea și bunătatea nu au rămas doar vorbe goale.

Sărbătoarea Crăciunului revelează una dintre cele mai pătrunzătoare taine ale creștinismului, respectiv iubirea, iar campania noastră vine tocmai ca o formă de manifestare a acesteia”, a declarat Adrian Artene, directorul editorial al Grupului de presă Gândul.

Partenerii GÂNDUL MEDIA NETWORK s-au alăturat cu inimile deschise misiunii noastre

În fiecare an, „Moș Crăciun pentru Toți” aduce cadouri, bucurie și speranță în inimile celor care au nevoie de ajutorul nostru.

Această campanie nu ar fi posibilă fără susținerea necondiționată a partenerilor GÂNDUL MEDIA NETWORK, care s-au alăturat cu inimile deschise misiunii noastre de a face lumea un loc mai bun. Le mulțumim celor de la Emag, Catena, Profi, Klintensiv, Panzani și Continental Fast Line pentru contribuția valoroasă adusă la această cauză nobilă.

GÂNDUL MEDIA NETWORK este singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc și cuprinde publicațiile gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro, apropotv.ro, go4games.ro, viitorulromaniei.ro și raziculacrimi.ro.

Publicat: 23 12. 2023, 13:41