Marius Tucă Show începe vineri 5 august, de la ora 20.00, pe gandul.ro, cu o nouă ediție de colecție

Cine ar putea să spună cum ar fi fost viața lui Marin Preda și cât de multe lucruri ar mai fi schimbat – cu forța condeiului și a operei sale de geniu – dacă Timpul ar fi avut răbdare cu El? Dacă, pentru el, viața nu ar fi fost (mai) mereu ca o pradă?

Câte lucruri ne-ar mai fi împărtășit și câte iubiri ar mai fi avut de trăit, de visat și de povestit? Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pământeni” ar fi împlinit vineri, 5 august, 100 de ani. Unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat România s-a stins în 1980, la casa de creație a scriitorilor români de la Mogoșoaia, la doar 57 de ani.

Scriitorea Aurora Cornu – prima soție a scriitorul și femeia alături de care a trăit o poveste de dragoste înflăcărată – a vorbit, într-o ediție de colecție a emisiunii Marius Tucă Show, despre viața alături de “marele singuratic”, Marin Preda.

Despre prima lor întâlnire, despre scrisorile de iubire pe care acesta i le-a trimis Aurorei Cornu, despre felul în care și-au împărtățit unul altuia dragostea pentru scriitură și pentru creație, dar și despre nefericitul moment al despărțirii dintre ei.

Scriitoarea, care a încetat din viață în 2021, la 89 de ani, la Paris, este și cea care a descoperit manuscrisul romanului “Moromeţii”, fără de care, poate, capodopera nu ar fi văzut lumina tiparului.

O poveste pe viață și pe moarte care a trecut proba timpului. O operă pe care scriitorul din Siliștea Gumești a lăsat-o istoriei. Pentru că Marin Preda trăiește de fiecare dată când cineva îi citește cărțile, când cineva își amintește de țăranul autentic Ilie Moromete și de poiana lui Iocan. Îți mulțumim, Cel mai iubit dintre pământeni!

„Nu am ști cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el” (scriitorul Marin Preda)

Află totul doar la Marius Tucă Show pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – https://www.facebook.com/mariustuca.ro și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Publicat: 05 08. 2022, 15:17