Aurel Țicleau nu s-a mai ferit de cuvinte și a atacat recent o decizie pe care a luat-o Mihai Rotaru. Fostul component al Craiovei Maxima este de părere că patronul oltenilor a luat o decizie greșită în momentul în care l-a pus pe Sorin Cârțu președinte la club.
Totodată, Aurel Țicleanu a adus și mai multe argumente pentru afirmația pe care a făcut-o și crede că Sorin Cârțu trebuia să primească cu totul alt post la Universitatea Craiova.
Aurel Țicleanu a lansat recent un atac împotriva unei decizii pe care a luat-o Mihai Rotaru la Universitatea Craiova. În timpul unei intervenții telefonice la emisiunea Culisele Fotbalului, fostul membru al Craiovei Maxima a vorbit despre momentul în care patronul oltenilor l-a numit pe Sorin Cârțu în funcția de președinte al clubului.
Aurel Țicleanu este de părere că Sorin Cârțu nu avea experiența necesară pentru a ocupa această funcție și a vorbit și despre rolurile pe care le au angajații cluburilor din Superliga României.
„Câtă minte să ai să-l pui pe Sorin Cârțu președinte de club? El nu a lucrat cu bugete în viața lui! Să-l pui director tehnic, e la mintea cocoșului! Hai să folosim omul potrivit la locul potrivit! Când era președinte, avea bun simț și zicea că nu face analiza la televizor. Chiar dacă știa să vorbească.
În schimb, îi aud pe alții că vorbesc și analizează, dar nu au fost nici jucători, nici antrenori, n-au făcut cursuri. O problemă e că jucătorul nu mai e jucător, le stie pe toate, antrenorii nu mai sunt respectați. Sunt suficienți patronii, care le știu pe toate! Hai să punem omul potrivit la locul potrivit, fiecare la locul lui!”, a declarat Aurel Țicleanu, la Culisele Fotbalului.
Mihai Rotaru s-a convins că are nevoie de o „mână forte”, de un sfătuitor avizat, în această perioadă grea de la Universitatea Craiova, aflată în criză profundă de mai bine de două luni. Și, și-a călcat pe orgoliu și a negociat revenirea la echipă a lui Sorin Cârțu, fostul președinte al clubului.
Cum discuțiile s-au încheiat cu succes, fosta glorie din Craiova Maxima se va întoarce în fruntea formației din Bănie. Nu ca președinte, ci ca un șef onorific. Mutarea nu a fost parafată oficial, dar Cârțu a dat asigurări că s-a înțeles verbal cu Mihai Rotaru și va începe treaba de săptămâna viitoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER