Dan Diaconescu a dat verdictul în emisiunea „Culisele fotbalului” despre cine crede el că a fost cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.
Fostul patron de la OTV susține ferm că Gheorghe Hagi, liderul Generației de Aur, a fost, indiscutabil, cel mai bun fotbalist all-time al României, peste Nicolae Dobrin sau Ilie Balaci.
Dan Diaconescu a vorbit la emisiunea „Culisele fotbalului” despre cine crede că a fost cel mai mare fotbalist al României. Chiar dacă mulți conaționali îi preferă pe Nicolae Dobrin sau pe Ilie Balaci, Dan Diaconescu are un singur favorit, iar acesta este Gică Hagi, liderul Generației de Aur, patron și antrenor acum la Farul Constanța.
Jurnalistul dezvăluie că în tinerețe mergea la meciurile Sportului Studențesc doar pentru a-l urmări pe „Rege”. Ulterior, după ce Hagi a fost transferat la Steaua, stadionul din Regie s-a golit pur și simplu, mai spune Dan Diaconescu, asta în ciuda faptului că „studenții” nu erau o echipă oarecare și mai făceau rezultate.
„Eu vreau să vă zic despre acest fenomen Hagi. Că se discută care e mai bun, Dobrin, Balaci sau Hagi. Eu cred că Hagi indiscutabil pe propria mea piele. Deci mergeam la meciurile din Regie să vedem Sportul Studențesc doar pentru un jucător, mă credeți? Pentru acest Hagi.
La un moment dat, noi nu știam ca studenți, a dispărut Hagi. Nu se vorbea de transferuri ca astăzi. S-a dus la Steaua. Ce să vedeți? A plecat Hagi de la Sportul, era gol stadionul. Deși Sportul mai făcea niște rezultate”, a declarat Dan Diaconescu la emisiunea „Culisele fotbalului”.
Nicolae Dobrin, Ilie Balaci și Gheorghe Hagi au fost considerați de specialiști cei mai buni jucători români din toate timpurile. Impresarul Victor Becali crede că legendele enumerate au jucat în perioade diferite și de aceea nu pot fi comparați, însă, după părerea sa, după ce i-a văzut pe toți trei jucând, îl alege, ca și Dan Diaconescu, tot pe Gică Hagi.
„Fiecare jucător, la vremea lui, a fost genial. Eu i-am văzut și pe Dobrin, și pe Balaci, și pe Hagi, când au jucat fotbal. Eu am auzit ce a zis Ilie Dobre. Am auzit să spună că dacă juca Nicolae Dobrin împotriva lui Hagi, Hagi nu ar fi văzut mingea. Păi cum vine asta? Era vreunul dintre ei fundaș, ca să se întâlnească unul cu celălalt, că nu înțeleg?!? Astea sunt povești.
Eu cred că pe timpul lui Dobrin se juca mai altfel, mai de pe loc. Balaci era mai complet, iar Hagi a și jucat cu Balaci. Au jucat în aceeași perioadă. Fiecare la vremea lui a fost un jucător de geniu. Dar dacă mă pui să aleg între Hagi, Dobrin sau Balaci, îl aleg pe Hagi!”, a declarat Victor Becali, potrivit iAMsport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER