Alisson Becker, portarul Braziliei, a avut o apariție surprinzătoare la meciul împotriva Serbiei de la Campionatul Mondial din Qatar.
Goalkeeperul de la Liverpool a apărut pe teren cu mustață, contrar „look-ului” său obișnuit, iar motivul este reprezentat de o campanie de informare în privința cancerului la prostată.
Alisson reprezintă această campanie, numită „Blue November”, al cărei simbol este considerat mustața.
Într-un comunicat de presă, portarul celor de la Liverpool a vorbit despre implicarea sa în această campanie și motivele pentru care a ales să susțină cauza.
„Pentru mine, e o mare onoare și o mare responsabilitate să pot participa într-o campanie atât de importantă și de serioasă precum este aceasta. În ziua de azi, știința și medicina au evoluat foarte mult și avem acces la o varietate de informații.
Acum știm cât de important este pentru noi, bărbații, să mergem la doctor și să facem aceste teste mai des. Dacă toată populația ar deveni conștientă de nevoia de a detecta o problemă în avans, ar fi posibil să evităm descoperirea unei boli grave într-un stadiu avansat”, a spus Alisson Becker.
Brazilia: Alisson – Danilo, Thiago Silva, Marquinhos, Alex Sandro – Lucas Paqueta, Casemiro – Raphinha, Neymar, Vinicius – Richarlison Rezerve: Weverton, Ederson, Bruno Guimaraes, Dani Aleves, Everton Ribeiro, Fabinho, Fred, Gabriel Jesus, Martinelli, Militao, Pedro, Rodrygo, Telles Antrenor: Tite
Serbia: Vanja Milinkovic-Savic – Milenkovic, Veljkovic, Pavlovic – Zivkovic, Lukic, Gudelj, Mladenovic – Tadic, A. Mitrovic, Sergej Milinkovic -Savic Rezerve: Dmitrovic, Rajkovic, Babic, Djurcic, Erakovic, Grujic, Ilici, Jovic, Kostic, Lazovic, Makismovic, S. Mitrovic, Racic, Radonjic, Vlahovic Antrenor: Dragan Stojkovic
Stadion: Lusail Iconic Arbitru: Alireza Faghani (Iran)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER