Echipa națională a Angliei a rămas fără un jucător la Campionatul Mondial din Qatar, după ce Ben White a plecat de urgență din cantonamentul englezilor.
Fundașul Ben White (25 de ani) a primit acceptul selecționerului echipei naționale a Angliei să părăsească lotul pentru Campionatul Mondial din Qatar chiar înaintea meciului cu Senegal programat duminică, 4 decembrie, ora 21.00.
Anunțul că Ben White nu mai face parte din lotul Angliei pentru Campionatul Mondial din Qatar a fost făcut de Federația Engleză printr-un comunicat. Mai mult, fundașul lui Arsenal nu va mai reveni la turneul final din cauza unor probleme personale.
Totodată, Federația cere ca intimitatea lui Ben White să fie respectată în aceste momente, lăsând să se înțeleagă că în familia fundașului s-a întâmplat o tragedie.
„Ben White a părăsit cantonamentul Angliei din Al Wakrah și s-a întors acasă din motive personale. Fundașul lui Arsenal nu este așteptat să revină la lot pentru restul competiției. Cerem ca intimitatea jucătorului să fie respectată în acest moment”, se arată în comunicatul Federației.
După comunicatul Federației Engleze, Arsenal, clubul la care este legitimat Ben White, a transmis un mesaj de susținere pentru internaționalul englez. „Suntem alături de tine, Ben”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER