Cele mai tari glume cu Leo Messi şi naționala Argentinei după catastrofa cu Arabia Saudită! FOTO
Argentina a pierdut în mod șocant primul meci disputat la Campionatul Mondial din Qatar, scor 1-2, cu Arabia Saudită, iar internauții s-au întrecut în glume la finalul partidei!
Cu toate că „Pumele” veneau după o serie de 36 de meciuri în care nu au cunoscut gustul înfrângerii și au reușit chiar să deschidă scorul prin Leo Messi, în minutul 10, Al-Shehri și Al-Dawsari au întors rezultatul și au adus o victorie de-a dreptul fabuloasă pentru saudiți.
La numai câteva minute după fluierul final al arbitrului Slavko Vincic, glumele din mediul online pe seama argentinienilor au început să facă furori pe rețelele de socializare.
Argentina a pierdut în mod șocant primul meci disputat la Campionatul Mondial din Qatar, scor 1-2, cu Arabia Saudită, iar internauții s-au întrecut în glume la finalul partidei!
Un suporter inspirat și priceput la photoshop l-a editat pe Leo Messi pe coperta unui joc video, înlocuind titlul original cu „Ghost of World Cup” (n.r – Fantoma Cupei Mondiale).
Un alt fan de pe rețelele de socializare nu a putut rata ocazia de a-i ironiza pe elevii lui Lionel Scaloni și a profitat de eșecul argentinienilor pentru a le scrie numele pe o piatră funerară.
Un alt meme apărut după șocul turneului final din Qatar a făcut aluzie la porecla lui Messi din partea suporterilor săi, „GOAT” (n.r – Greatest Of All Time – Cel mai bun al tuturor timpurilor).
Echipele de start la Argentina – Arabia Saudiă 1-2
Argentina: E. Martinez – Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico – Alejandro Gomez, Paredes, De Paul – Messi, Lautaro Martinez, Di Maria
Rezerve: Armani, Rulli – Foyth, Montiel, Pezzella, Acuna, Alvarez, Palacios, Correa, Almada, Guido Rodriguez, Mac Allister, Dybala, E. Fernandez, Lisandro Martinez
Selecționer: Lionel Scaloni
Arabia Saudită: Al-Owais – Al-Bulayhi, Abdulhamid, Al-Shahrani, Altambakti – Al-Malki, Al-Dawsari, Al-Shehri, Kanno – Al-Faraj, Al-Brikan
Rezerve: Al-Yami, Al-Aqidi, Al-Ghannam, Madu, Al-Amri, Al-Burayk, Otayf, Al-Hassan, Al-Naji, Al Abid, Bahbri, Al-Obud, Al-Dawsari, Asiri, Sharahili
Selecționer: Hervé Renard
Stadion: Lusail
Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)