Naționala din Uruguay a fost eliminată de la Campionatul Mondial, dar jucătorii și-au vărsat furia pe arbitri și pe sistemul VAR după meci, reclamând că nu au primit un penalty în prelungirile partidei.
Dan Petrescu este de acord cu Suarez. „Doamne ferește, săracul de el! Chiar mi-e milă, pentru că era penalty. Eu am văzut faza. Nu mai înțeleg arbitri, cum și nouă ni s-a întâmplat, la VAR. Dacă e o fază de VAR, du-te uită-te atent, studiază, vezi. A fost o fază în minutul 90. El nu s-a dus să se uite. Vedea că a fost fault și gata. Cei de la Ghana sigur n-ar fi protestat. A fost clar fault. Când un arbitru nu-ți dă ce-i alt tău chiar că te superi. Cum am pățit-o noi cu Mioveni și cu Rapid. Lucruri clare la VAR. De ce nu s-au dus să le vadă și să le stabilească acolo? Chiar nu înțeleg ce se întâmplă. Am fost primul care am vrut VAR și nu știu dacă ne-a ajutat cu ceva. Mai mult ne-a încurcat pe noi, pe CFR”, a spus Dan Petrescu.
Antrenorul se plânge că nu se poate baza în finalul acestui an pe cel mai în formă jucător al său.
„Muhar, care în opinia mea a făcut cel mai bun sezon din cariera lui, ne lipsește foarte mult. Nu cred că va mai juca în luna decembrie. Luni trebuie să mai facă o „poză”. Chiar dacă va spune că e totul bine nu ai când să-l mai pui pe picioare pentru că el n-a mai făcut nimic de 3 săptămâni, n-a mai alergat”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER