Didier Deschamps exultă după calificarea în semifinale, însă a prins frica Marocului, următorul adversar al Franței: „Vrem să oprim timpul, trebuie să savurăm! Ne pregătim foarte serios, merită recunoaștere!”
Didier Deschamps a calificat Franța în semifinalele Campionatului Mondial, însă a prins frica Marocului, următorul adversar al reprezentativei din Hexagon.
Selecționerul care a cucerit ediția din 2018 a turneului final se bucură din plin de succesul obținut în această seară și ar dori să poată să oprească timpul pentru a savura așa cum se cuvine eliminarea unei echipe precum cea a Angliei.
Deschamps susține că reprezentativa Marocului nu îi este necunoscută și că va pregăti jocul din semifinale foarte serios.
Didier Deschamps a calificat Franța în semifinalele Campionatului Mondial, însă a prins frica Marocului, următorul adversar al reprezentativei din Hexagon
Antrenorul francezilor vrea să evite un nou șoc provocat de trupa lui Walid Regragui și avertizează că elevii săi nu pot trata cu superficialitate partida împotriva magrebienilor, deoarece aceștia nu pot fi considerați o „surpriză” după ce au eliminat Spania și Portugalia.
„Este fabulos. Pentru că a fost un joc bun. Am întâlnit o echipă grozavă a Angliei. Dar am răspuns din nou. Este minunat pentru toți jucătorii săi să ajungă în continuare în semifinale. Trebuie să savurezi momentul. Vrem să oprim timpul. Suntem la jumătate de Cupă Mondială, nu am făcut încă nimic. Calitatea este acolo, dar există și o mentalitate și o stare de spirit. Se vede.
S-ar putea să fim puțin fericiți, chiar dacă le-am dat o șansă. Dar, din fericire, au ratat penalty-ul. Au mai rămas doar 2 meciuri? Totul la timpul lui. Vom savura. Ne cunoșteam viitorul adversar pentru că am mai jucat. Ne pregătim de meci foarte serios. Marocul merită recunoaștere. Este orice altceva decât o surpriză, când joci meciurile pe care le-au jucat ei. De mâine vom pregăti jocul. În seara asta, ne bucurăm cu jucătorii”, a declarat Didier Deschamps, după victoria împotriva Angliei.
Franța s-a impus în fața Angliei cu 2-1, grație reușitelor semnate de Aurelien Tchouameni și Olivier Giroud. Harry Kane a punctat unicul gol al britanicilor.