Portugalia a fost eliminată de către Maroc în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, scor 0-1.
Singurul gol al partidei a fost reușit de către atacantul celor de la FC Porto, Youssef En-Nesry, care a lovit extraordinar balonul cu capul.
La finalul eșecului usturător, Fernando Santos, selecționerul lusitanilor, a vorbit despre plecarea sa de la echipa națională.
Tehnicianul în vârstă de 68 de ani s-a declarat dezamăgit de rezultatul final și de faptul că echipa nu a reușit să se califice în careul de ași al Campionatului Mondial.
Întrebat despre posibilitatea de a pleca de la echipa națională, Fernando Santos a dezvăluit că nu se gândește la acest lucru.
„Această generație va avea în continuare oportunități de a face lucruri foarte bune, nu am nicio îndoială, asta a arătat aici. Dar este o dezamăgire, echipa a fost fericită, încrezătoare și motivată, a fost foarte puternică. Am fost convinși că am putea ajunge până în finală și să câștigăm.
Mă duc acum la Lisabona, vom vorbi cu președintele (Fernando Gomes) și vom discuta despre ce este mai bine pentru echipa națională. Întotdeauna, după orice competiție, eu și președintele vorbim și vedem ce vom face. Când ajungem în Portugalia să vedem ce analiză vom face.
Nu știu dacă a fost un eșec. Nu există niciun motiv să-mi prezint demisia. Sunt aici din 2014, demisiile nu sunt genul meu. Nu am mers atât de departe, da, echipa are calitate, am fi putut face mai bine, jucătorii au muncit foarte mult. Sunt zile în care lipsește puțin noroc și astăzi a fost un astfel de caz”, a spus Fernando Santos, potrivit O Jogo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER