Gigi Becali, patronul FCSB, nu înțelege legătura LGBT cu scandalul generat de acest subiect la turneul final din Asia.
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a atribuit Qatarului Cupa Mondială în 2010, iar zeci de miliarde de dolari au fost cheltuite de emirat pentru a pregăti acest eveniment, care are loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie.
Bogatul stat în hidrocarburi face obiectul a numeroase critici privind condiţiile de muncă şi tratamentul muncitorilor străini, a respectării drepturilor LGBTQ şi a femeilor, sau utilizarea climatizării pe cele opt stadioane, care au costat 6,75 miliarde de dolari.
„Ce legătură are fotbalul cu drepturile oamenilor care nu se respectă? Asta e mare tâmpenie.
Care drepturi nu sunt respectate că nu înțeleg… Unde nu se respectă? Dacă nu s-ar respecta, trebuie să facem propagandă la fotbal? Respecți toate drepturile, respecți oamenii, numai păcatul îl respingi.
Nu am nimic cu ei, îi iubesc ca pe ceilalți. Aici e vorba despre propagandă. Ei forțează în numele nerespectării. Fac propagandă LGBT-istă.
Ei să trăiască cum vor ei, dar noi la fotbal nu avem LGBT și, dacă avem, nu facem. Și chiar dacă ar fi, nu au treabă oamenii cu ei, se joacă fotbal”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Qatarul se confruntă cu o campanie de critici „fără precedent” privind organizarea Cupei Mondiale de fotbal în această mică ţară din Golf, recunosc oficialii din această țară.
Ce mă interesează pe mine Mondialul? Nici nu m-am uitat. Să se uite cine trebuie să se uite și cine trebuie să cunoască jucători și să propună jucători. Eu nu sunt scouter. Nu mă pasionează. Am vrut să văd Brazilia, am uitat după aia… O să mă uit că am văzut că joacă un stil de joc mai spectaculos Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER