Îl vom vedea pe Leo Messi jucând și la Cupa Mondială din 2026? Starul lui PSG a făcut anunțul așteptat de toți fanii Argentinei
Leo Messi ia în calcul să joace și la Cupa Mondială din 2026, dar este conștient că sunt șanse mari să nu mai poată face față nivelului peste patru ani.
Echipa națională a Argentinei s-a calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar după ce a zdrobit Croația în „careul de ași”, 3-0. Liderul sud-americanilor, Leo Messi, visează că va mai îmbrăca tricoul reprezentativei și la turneul final de peste patru ani, însă este conștient că sunt toate șansele ca atunci să nu mai fie util coechipierilor săi.
Astfel, vedeta lui PSG spune că finala de duminică este un mod perfect de a se despărți de Cupa Mondială.
Îl vom vedea pe Leo Messi jucând și la Cupa Mondială din 2026? Starul lui PSG a făcut anunțul așteptat de toți fanii Argentinei
Leo Messi a tras de el în Qatar și a fost la înălțime, reușind, împreună cu colegii lui, să ajungă până în finala care va avea loc duminică, împotriva Franței sau a Marocului.
Jurnaliștii l-au întrebat dacă se gândește că va putea îmbrăca tricoul reprezentativei țării sale și la ediția de peste patru ani, iar fotbalistul s-a declarat sceptic cu privire la șansele pe care le are.
„Mă simt extrem de fericit că pot realiza acest lucru, să îmi închei drumul la Cupa Mondială disputând ultimul meu meci într-o finală. Sunt mulți ani până la următoarea Cupă Mondială şi nu cred că voi mai fi în stare să o fac. Așa că un astfel de final este cel mai fericit scenariu”, a declarat Leo Messi.
Fotbalistul de la PSG a reușit să îl depășească pe Gabriel Omar Batistuta în topul marcatorilor argentinieni la Cupa Mondială, dar spune că principalul său obiectiv este cel coletiv.
„Recordurile sunt bune, dar cel mai important este să atingi obiectivul grupului, care este cel mai frumos lucru dintre toate. Suntem la un singur pas de ce ne-am propus, după ce ne-am luptat din greu şi vom face totul ca de această dată să se întâmple”, a mai spus Leo Messi, potrivit Digi Sport.