Încă un motiv de revoltă pentru suporterii prezenți la Campionatul Mondial, după ce berea a fost interzisă! E incredibil ce au primit fanii la micul dejun, după ce au cheltuit 1000 de RON pe o noapte de cazare: „E o farsă! Groaznic”
Campionatul Mondial organizat în Qatar naște noi controverse cu fiecare zi care se scurge din cadrul turneului final.
După ce cu foarte puțin timp înaintea debutului competiției, s-a anunțat că alcoolul va fi interzis pe stadioane, iar suporterii au fost nevoiți să găsească diferite metode ingenioase pentru a depăși acest aspect, acum fanii au noi motive de supărare.
Mai mulți dintre cei care au călătorit din alte țări și au fost nevoiți să scoată din buzunar sume considerabile pentru a se caza în Qatar pe durata Campionatului Mondial au fost crunt dezamăgiți de serviciile oferite.
Campionatul Mondial organizat în Qatar naște noi controverse cu fiecare zi care se scurge din cadrul turneului final
Concret, unii suporteri au plătit aproape 200 de lire sterline pe noapte, echivalentul a aproximativ 1000 de RON, iar, spre surprinderea lor, suma respectivă le-a garantat o cazare într-un „cort de plastic” și un mic dejun „groaznic”.
Cotidianul britanic The Sun a analizat dur situația creată de qatarezi și a oferit un verdict categoric: „Farsa din Qatar!”
„Farsa din Qatar! Fanii de la Cupa Mondială primesc un mic dejun groaznic, cu o gogoașă, pentru aproape 200 de lire pe noapte.”, a fost titlul apărut în cotidianul britanic The Sun.
Sursa citată a publicat, ulterior, mesajele mai multor suporteri, care au descris în cuvinte dure condițiile în care au fost cazați pe niște sume incredibile. Mâncarea a reprezentat principalul motiv de nemulțumire al fanilor.
„200 de lire sterline pentru a dormi într-un cort de plastic, în deșert, și pentru niște feluri de mâncare asemănătoare celor din avion?”, a scris un fan, citat de publicația menționată.
„Sincer, am crezut că au pus un cartof în cutie. Ulterior mi-am dat seama că e o brioșă”, a scris un alt suporter.
„200 de lire pentru o noapte de cazare ca asta? Arată ca un pachet de prânz pe care îl primeam în excursiile de la școală”, a comentat un alt fan.