Istvan Kovacs (38 de ani) nu a primit niciun meci ca „central” la Campionatul Mondial din Qatar, iar Ion Crăciunescu (72 de ani) caută explicații.
Ion Crăciunescu a vorbi despre situația în care se află „centralul” român, cel care a fost de patru ori arbitru de rezervă la Campionatul Mondial din Qatar.
Fostul mare arbitru din România susține că nu înțelege de ce Istvan Kovacs nu a primit șanse mai multe la Campionatul Mondial din Qatar și transmite că „centralul” din Carei ar fi merita mai mult decât să fie rezervă de patru ori.
Totodată, Ion Crăciunescu speră ca cei de la FIFA să îl fi menajat pe Istvan Kovacs în grupele Campionatului Mondial din Qatar pentru a fi odihnit în fazele următoare.
„Eu cred că merita mai mult, Are o vârstă foarte bună pentru un arbitru. Nu înțeleg raționamentul celor de la FIFA. Chemi un arbitru cu toată brigada, asta înseamnă că trebuie să îi dai și meciuri… mi se pare mult prea mult să fie de 4 ori al patrulea.
Față de ce arbitri am văzut la acest Mondial, să mă ierte Dumnezeu… pur și simplu nu înțeleg! Ori îl ține rezervă acum și vor să îl delege în fazele superioare, dar nu știu ce să cred”, a spus Ion Crăciunescu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
„Centralul” din Carei a primit pentru prezența la Campionatul Mondial din Qatar care are loc în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie 70.000 de dolari de la FIFA, iar arbitrul român va încasa alți 3.000 de dolari pentru fiecare meci la care o să fie delegat, în timp ce asistenții Mihai Artene și Vasile Marinescu au lua 25.000 de euro pentru prezență.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER