Kylian Mbappe (23 de ani), fotbalistul lui PSG, continuă să impresioneze la Campionatul Mondial din Qatar.
Kylian Mbappe a reușit să se califice cu echipa națională a Franței în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, după ce a învins Polonia, scor 3-1.
Pe lângă faptul că a dus echipa în sferturile de finală ale Campionatului Mondial cu cele două goluri marcate și assist-ul oferit la reușita lui Olivier Giroud, Mbappe a mai reușit o performanță uriașă.
După meciul câștigat de selecționata Franței cu Polonia, vedeta lui PSG a ajuns la nouă goluri marcate la turneele finale ale Cupei Mondiale și a intrat în istorie.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a ajuns la nouă goluri marcate în 11 meciuri, șapte în 2018 și patru la Campionatul Mondial din Qatar. Astfel, Kylian Mbappe l-a depășit pe Cristiano Ronaldo la numărul de goluri marcate la Cupa Mondială, lusitanul având opt reușite în 20 de meciuri. Totodată, starul echipei naționale a Franței l-a egalat pe Leo Messi la acest capitol, argentinianul având nouă goluri în 23 de meciuri.
Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 160 de milioane de euro a adunat 63 de selecții la echipa națională a Franței, acolo unde a debutat pe 25 martie 2017 într-un meci câștigat cu Luxemburg, scor 1-3, pe „Stade Josy Barthel”.
După ce a trecut de Polonia în optimile de finală, Polonia se va duela cu Anglia, selecționată care a învins-o pe Senegal fără emoții, scor 3-0. Partida dintre Franța și Angglia va avea loc sâmbătă, 10 decembrie, ora 21.00, pe stadionul „Al Bayt”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER