Anglia s-a impus fără probleme împotriva naționalei Iranului, scor 6-2, într-o partidă din cadrul primei etape a grupelor Cupei Mondiale.
Pentru „Three Lions” au marcat Bukayo Saka (dublă), Jude Bellingham, Raheem Sterling, Marcus Rashford și Jack Grealish, în timp ce golurile de onoare ale iranienilor au venit din partea lui Mehdi Taremi.
Chiar dacă nu a marcat, Mason Mount a fost în centru atenției pentru un moment hilar pe care l-a realizat înaintea partidei.
Titular, mijlocașul celor de la Chelsea a amuzat întreg poporul englez, când a greșit imnul Angliei. Obișnuit cu celebrul „God Save The Queen”, Mason Mount a uitat faptul că Regina Elisabeta a II-a a murit, iar în locul ei a ajuns pe tron Regele Charles.
Fanii „Three Lions” au reacționat imediat după gafa comisă de către fotbalist, iar pe rețelele de socializare aceștia au oferit nenumărate mesaje, printre care și: „Poate știe ceva ce noi nu știm”, „Cine îi spune?”, „Poate nu s-a obișnuit încă” sau „Eu nu l-aș anunța deocamdată că Regina a murit”.
În ultimii aproximativ 70 de ani, Regatul Angliei a intonat doar imnul „God Save The Queen”, în timp ce ultima dată când la un Mondial s-a auzit „God Save The King” a fost în anul 1950, în Brazilia, când rege era George al IV-lea.
Mason Mount singing “God save our gracious Queen”. Who’s going to tell him? pic.twitter.com/plW6iYZqyd — Andrew Dickens (@andrewdickens) November 21, 2022
Mason Mount singing “God save our gracious Queen”.
Who’s going to tell him? pic.twitter.com/plW6iYZqyd
— Andrew Dickens (@andrewdickens) November 21, 2022
Lotul Angliei pentru Mondial:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER