Meme Stoica, managerul general al lui FCSB, a dezvăluit cum trăiesc jucătorii vicecampioanei României meciurile de la Campionatul Mondial din Qatar.
Oficialul formației roș-albastre a dezvălui că majoritatea jucătorilor de la FCSB își doresc ca Brazilia să câștige marele trofeu de la Campionatul Mondial din Qatar, asta deoarece sunt fanii lui Neymar.
Totodată, Meme a povestit și că Andrea Compagno, atacantul lui FCSB, este cel mai afectat pentru că Italia nu s-a calificat la turneul final din Qatar.
Meme Stoica a dezvăluit și numele fotbalistului de la FCSB care „rupe tot” ce ține de Campionatul Mondial din Qatar.
„Cam toţi se uită la meciuri seara. Am vorbit cu Compagno de Germania. (n.r. ce zice de faptul că Italia nu e la CM? Înjură. E italian şi nu îi convine, îţi dai seama. Cam aproape toţi ţin cu Brazilia, sunt foarte mulţi fani Neymar. Ei văd ce face 1 la 1. Neymar are nişte calităţi… intr-adevăr. Octavian Popescu e cel mai mare fan Neymar.
Dar cine ştie şi vede toate meciurile şi rupe tot e Olaru. Olaru poate e un tip timid nu cred că ar merge la o emisiune nici dacă îl obligi, fuge din ţară. Dar dacă ar merge la o emisiune face o incursiune cu Olaru şi de acum 20 de ani, ştie tot orice vrei. Şi nu că a învăţat de la FIFA, chiar se uită la meciuri. Ăsta e mare lucru!”, a declarat Meme Stoica la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER