Organizatorii Campionatului Mondial din Qatar nu se dezmint și șochează o dată-n plus: numărul oficial al spectatorilor, „umflat” din nou la meciul dintre Argentina și Arabia Saudită, de pe Lusail Stadium!
Organizatorii Campionatului Mondial din Qatar au „umflat” din nou cifra oficială a spectatorilor la meciul dintre Argentina și Arabia Saudită, așa cum s-a întâmplat la toate celelalte partide!
Continuând în același trend, numărul de oameni prezenți în tribune anunțat pentru acest joc, primul al competiției de pe Lusail Stadium, arena pe care va avea loc și finala, a fost mult mai mare decât cel real.
Stadionul are o capacitate de 80.000 de locuri, dar cifra furnizată de qatarezi a depășit cu mult numărul de scaune: 88.012 spectatori ar fi fost prezenți la Argentina – Arabia Saudită, în contextul în care se puteau observa destul de multe locuri goale!
Organizatorii Campionatului Mondial din Qatar au „umflat” din nou cifra oficială a spectatorilor la meciul dintre Argentina și Arabia Saudită
Astfel, și la al cincilea joc de la această ediție a Campionatului Mondial, cifra oficială a suporterilor a fost una falsă. Încă de la meciul de deschidere, dintre Qatar și Ecuador, diferența dintre statistică și realitate a fost semnificativă: pe o arenă de 60.000 de locuri, au fost anunțați 67.372 de oameni!
Organizatorii nu s-au lăsat mai prejos nici la celelalte jocuri, cu toate că diferența nu a fost chiar atât de mare. În partida dintre Anglia și Iran a fost anunțată o asistență de 45.334 de spectatori, deși Khalifa International Stadium are 40.000 de locuri.
Cel mai mic ecart între cifra oficială și numărul de locuri de pe stadion a fost înregistrat la meciul dintre Senegal și Țările de Jos. Pe stadionul Al Thumama, cu o capacitate tot de 40.000 de locuri, au fost date ca fiind prezente 41.721 de persoane
La ultimul joc care a avut loc în seara zilei de luni, disputat între SUA și Țara Galilor, pe o arenă de 40.000 de scaune, numărul furnizat de către qatarezi a fost de 43.418 spectatori.
Acțiunile organizatorilor au stârnit amuzamentul suporterilor
După ce suporterii au sesizat cifrele „false” furnizate de către organizatori, aceștia au recurs la ironii la adresa acestora și mai multe glume au apărut în mediul online, conform GSP.
- „Mulți fani au venit deghizați în scaune goale”
- „Fanii sunt la coadă la bere” (În Qatar a fost interzisă berea la CM!)
- „Probabil că stadioanele astea au 400.000 de locuri”