Ousmane Dembele, șocat când a aflat rezultatul de la Germania – Japonia! Reacția fabuloasă a francezului. „Cum? Serios?” | VIDEO
Ousmane Dembele (25 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai naționalei Franței, a rămas șocat când a aflat că Germania a fost învinsă de Japonia.
Partida dintre Germania și Japonia de la Campionatul Mondial din Qatar s-a încheiat cu victoria japonezilor, scor 1-2, chiar dacă nemții au condus din minutul 33 până în 75.
Vestea că echipa națională a Germaniei a pierdut meciul cu Japonia din Grupa E de la Campionatul Mondial din Qatar l-a luat prin surprindere pe Ousmane Dembele (25 de ani).
Ousmane Dembele, șocat când a aflat rezultatul de la Germania – Japonia! Reacția fabuloasă a francezului
Starul Barcelonei a aflat de eșecul suferit de Germania cu Japonia într-o conferință de presă susținută la Campionatul Mondial din Qatar. „Startul unui turneu e mereu complicat, sunt multe surprize. Germania a pierdut acum contra Japoniei…”, i-a transmis un jurnalist lui Dembele.
Reacția internaționalului francez a fost una de senzație. Ousmane Dembele și-a schimbat imediat mimica și a declarat: „A? Cum? Serios? Mda!”
Germania, pe locul 3 în Grupa E după prima etapă de la Campionatul Mondial din Qatar
Echipa națională a Germaniei a deschis scorul în minutul 33, după un penalty executat perfect de Gundogan, însă Japonia a fost mai insistentă pe final. Ritsu Doan a egalat în minutul 75, iar Takuma Asano a majorat avantajul în minutul 83.
Astfel, selecționata Germaniei se află pe locul trei în clasamentul din Grupa E de la Campionatul Mondial din Qatar, cu zero puncte, la fel ca Costa Rica, în timp ce Spania și Japonia au câte trei puncte.
Pentru echipa națională a Germaniei urmează meciul cu Spania, duminică, 27 noiembrie, ora 21.00, în timp ce ultimul meci al Grupei E, cel cu Costa Rica, este programat joi, 1 decembrie, ora 21.00. Toate meciurile de la Campionatul Mondial din Qatar sunt transmise la TV pe TVR 1, iar cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.