Presa din Spania dă de pământ cu naționala lui Luis Enrique, după înfrângerea șoc cu Maroc: „Am murit ca în Rusia! Ne-am lovit de un zid și am spus adio Cupei Mondiale!”
Spania a părăsit dramatic Cupa Mondială, după ce a fost eliminată de Maroc la loviturile de departajare, iar jurnaliștii iberici n-au avut milă de echipa lui Luis Enrique.
Jurnaliștii din Spania a remarcat că jocul de pase nu a adus nimic bun pentru iberici, în fața unei echipe care nu s-a temut de valoarea adversarilor.
Astfel, una dintre marile favorite la cucerirea trofeului a părăsit turneul final încă din optimi.
Presa din Spania, fără milă după rușinea cu Maroc: „Ne-am lovit de un zid!”
Momente grele în Spania, acolo unde puțini ar fi crezut că ibericii pot părăsi atât de devreme Cupa Mondială din Qatar.
Maroc a dat marea lovitură, iar jurnaliștii și-au adus aminte de modul în care Spania a părăsit precedentul turneu final, cel din Rusia, care a avut loc în 2018. Atunci, țara gazdă a reușit surpriza tot în optimi, și tot la loviturile de departajare.
„Spania moare ca în Rusia! Jocul cu o mie de pase s-a izbit de un perete”, au scris cei de la AS, cu referire la faptul că Luis Enrique n-a găsit soluțiile să depășească o echipă foarte bine organizată, felicitată la final și de Kylian Mbappe, colegul lui Achraf Hakimi de la PSG.
Așa cum era de așteptat, portarul Sevillei, „Bono”, a fost considerat cel mai bun om al meciului cu Spania.
„La Roja a jucat prost. Ne-am lovit de un zid! Așa cum era de așteptat, Maroc s-a retras în apărare și n-a oferit spații. Era un scenariu planificat, pe care nu putea să-l schimbe nici Luis Enrique, nici Walid Regragui. Soler și Busquets au transformat totul într-un chin care s-a încheiat cu penalty-ul transformat de Achraf. A fost sfârșitul. Un final greu”, a scris AS.