Qatar 2022, avem azi Croația – Brazilia și Olanda-Argentina | Jurnal de Super Mondial cu Carmen Mandiș și Daniel Nazare
This browser does not support the video element.
Carmen Mandiș și Daniel Nazare discută despre faza sferturilor de finală ale Cupei Mondiale și analizează partidele turneului final din Qatar.
Este al 18-lea episod al proiectului Jurnal de Super Mondial, care tratează meciurile turneului final Qatar 2022.
Ziua de vineri are programate două partide.
Qatar 2022, avem azi Croația – Brazilia și Olanda-Argentina | Jurnal de Super Mondial cu Carmen Mandiș și Daniel Nazare
Carmen Mandiș și Daniel Nazare analizează fiecare din cele două meciuri: echipe probabile, accidentări, abordări ale selecționerilor și tradiția fiecărei națiuni la acest turneu final.
Croaţia – Brazilia, ora 17.00
„Nu există mai bună motivaţie decât să joci un sfert de finală cu Brazilia”, a declarat joi selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, cu o zi înaintea meciului împotriva naţionalei sud-americane, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022.
„Nu există mai bună motivaţie decât să joci un sfert de finală cu Brazilia, toată lumea visează acest meci, ştim ce înseamnă Brazilia în lumea fotbalului, n-avem mult de pierdut. Trebuie să dăm ce avem mai bun, să fim un adversar demn, dar nu uitaţi, Croaţia e printre cele mai bune opt echipe din lume. Croaţia e o ţară mică, e bine să avem succes la două Cupe Mondiale, ambiţiile noastre nu se opresc aici, vom încerca să câştigăm mâine”, a afirmat antrenorul vicecampioanei mondiale.
„Brazilia e cea mai bună echipă de la această Cupă Mondială, pericolul vine de peste tot, va trebui să nu lăsăm spaţii, dacă deschidem jocul, vom avea probleme. Dar când ei pierd mingea, sunt în dificultate, va trebui să profităm de asta”, a spus Dalic.
Ţările de Jos – Argentina, ora 21.00
„Nu se mai joacă fotbal ca în 1998 sau 1978”, a subliniat joi Louis van Gaal, selecţionerul Olandei, referindu-se la două dueluri faimoase între naţionala Oranje şi cea a Argentinei, care vor fi adversare vineri într-unul din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022.
„Nu se mai joacă fotbal ca în 1998 sau 1978. Era un joc mai deschis, acum nu mai este. Asta e realitatea. Dar încă mai e posibil să existe momente decisive, de care lumea îşi aminteşte peste ani, ca golul lui Bergkamp din 1998. De golul acela lumea îşi va aduce aminte pentru totdeauna”, a declarat van Gaal.
„Fotbalul evolează şi nu mai poţi să joci acelaşi fotbal ofensiv de acum 20 de ani. Am fost criticat că spun asta, dar fotbalul a evoluat în această direcţie. Nu mă rezum doar la apărare. Presăm, împingem jocul”, a spus tehnicianul.