Scandal în cantonamentul Portugaliei din Qatar. „Totul se întâmplă din cauza lui Cristiano Ronaldo! A fost un fel de circ!”

Portugal's Cristiano Ronaldo warms up prior to the start of the UEFA Nations League soccer match between Portugal and Spain at the Municipal Stadium in Braga, Portugal, Tuesday, Sept. 27, 2022. (AP Photo/Luis Vieira)
Vezi galeria foto - 4 poze

Scandal și haos în cantonamentul Portugaliei din Qatar din cauza interviului acordat de Cristiano Ronaldo înaintea Campionatului Mondial din 2022.

Cristiano Ronaldo a rupt tăcerea și a lansat o serie de acuzații la adresa lui Manchester United și a antrenorului Erik ten Hag, iar tot scandalul provocat de lusitan ar fi afectat și selecționata Portugaliei.

Conform jurnaliștilor de la Marca, Federația Portugheză de Fotbal a făcut scut în jurul lui Cristiano Ronaldo și a coechipierilor săi, pentru ca portughezii să nu fie deranjați de jurnaliștii care insistă să discute cu vedeta Portugaliei.

Scandal în cantonamentul Portugaliei din Qatar din cauza lui Cristiano Ronaldo

Sursa citată mai sus anunță că serviciul de securitate furnizat de organizatorii Campionatului Mondial a fost depășit în momentul în care jurnaliștii din toate colțurile lumii au vrut să intre în cantonamentul Portugaliei, iar toată această situație s-a produs „din cauza lui Cristiano Ronaldo”.

„Interviul exploziv al lui Cristiano Ronaldo a stricat liniștea în cantonamentul Portugaliei. În prima zi de antrenamente, haosul a domnit la Shahaniya Sports Center. O sută de jurnaliști din toată lumea au vrut să participe la evenimentele programate de Portugalia, dar unii dintre ei n-au reușit să intre. Cererea de acces trebuia completată cu minimum 24 de ore înainte.

Serviciul de securitate furnizat de către organizatorii Cupei Mondiale a fost depășit complet de numărul mare de reprezentanți media care voiau să intre în cantonament. Erau japonezi, englezi, spanioli, englezi și portughezi. A fost un fel de circ.

Unii jurnaliști portughezi au rămas în afara bazei de pregătire și au recunoscut evidența: “Totul se întâmplă din cauza lui Cristiano Ronaldo. Acel interviu…”. Alții au spus că atenția sporită acordată echipei lui Fernando Santos nu va fi de bun augur.

Bernardo Silva a apărut la conferința de presă, dar mai bine de jumătate dintre întrebări au fost despre Cristiano Ronaldo. Replica a fost: “Informațiile care vin din Anglia n-au nicio legătură cu echipa Portugaliei. Nu mă afectează pe mine, îl vizează pe Cristiano Ronaldo”.

La antrenament, Cristiano Ronaldo a interacționat cel mai mult cu Pepe. Ulterior, Cristiano și Bruno Fernandes au fost împărțiți de Fernando Santos în cele trei sesiuni de antrenament, fiecare la câte un capăt de teren”, a transmis jurnalistul de la Marca aflat în Qatar.

Publicat: 20 11. 2022, 09:04
Actualizat: 20 11. 2022, 09:05