Știm ce l-a enervat așa tare pe Samuel Eto’o! Totul a pornit de la un meci de fotbal de acum jumătate de an! „A fost crud”

Samuel Eto’o, fostul mare internațional camerunez și acum președinte al federației africane, și-a cerut scuze pentru incidentul creat la Cupa Mondială din Qatar 2022.

Fostul mare fotbalist apare într-un clip video implicat într-o bătaie cu un suporter la ieșirea de pe stadionul 974, după fluierul de final al partidei dintre Brazilia și Coreea de Sud, scor 4-1.

Totul ar fi plecat de la partida de baraj Algeria-Camerun pentru acest turneu final. Cameramanul pocnit se pare că e algerian.

Știm ce l-a enervat așa tare pe Samuel Eto’o! Totul a pornit din luna martie! „A fost crud”

Gazdele au făcut apel împotriva arbitrajului în meciul pierdut cu 2-1 după prelungiri, în martie 2022, la Blida, în faţa Camerunului, înfrângere ce a făcut ca „vulpile deşertului” să rateze calificarea la Mondial. Federaţia algeriană de fotbal (FAF) a cerut rejucarea partidei din cauza „arbitrajului scandalos care a viciat rezultatul”.

“La 5 decembrie, după meciul Brazilia – Coreea de Sud, am avut o altercaţie violentă cu o persoană care era probabil suporter algeriana. Aş vrea să prezint scuuze pentru că mi-am pierdut cumpătul şi am reacţionat într-un mod care nu este corespunzător personalităţii mele. Prezint scuze publicului pentru acest incident nefericit.

Mă angajez să rezist în continuare provocărilor şi hărţuirii unor suporteri algerieni. De la meciul Camerun – Algeria, din 29 martie, am fost ţinta insultelor şi acuzaţiilor de trişaare fără să existe vreo dovadă.

La această Cupă Mondială, fanii camerunezi au fost hărţuiţi şi deranjaţi de algerieni pe aceeaşi temă. Ţin să amintesc că scenariul eliminării Algeriei a fost crud, dar perfect în conformitate cu regulile şi etica sportului nostru.

Toate căile de apel ale federaţiei algeriene la forurile competente au fost respinse. Drept urmare, le cer autorităţilor algeriene şi federaţiei să îşi asume responsabilitatea de a pune capăt acestei atmosfere nesănătoase înaintea producerii unei tragedii mai grave.

În ceea ce-i priveşte pe fanii algerieni, sper că se vor linişti şi vor reuşi să treacă peste dezamăgirea unei înfrângeri dureroase, care a rămas în urma noastră”, a notat Eto’o pe Twitter.

 

Publicat: 07 12. 2022, 08:56
Actualizat: 07 12. 2022, 08:57