Federația Germană de Fotbal a primit o lovitură de proporții, după ce unul dintre sponsori a renunțat la contract.
În septembrie 2022, echipele naționale din Europa calificate la Campionatul Mondial au decis, la inițiativa Olandei, să se alătutre campaniei „One Love”, însă FIFA a interzis acest lucru.
După ce jucătorii nemți nu au mai putut purta banderola „One Love” la Campionatul Mondial din Qatar pentru a-și arăta sprijinul pentru mișcarea LGBTQ+, un lanț de supermarketuri a rupt contractul cu Federația Germană de Fotbal.
Lanțul de supermarketuri a anunțat că a decis să pună capăt asocierii cu DFB după ce asociația de fotbal a abandonat planul de a-l pune pe Manuel Neuer să poarte banderola curcubeu la Campionatul Mondial din Qatar, anunță jurnaliștii de la dw.com.
„Susținem diversitatea, iar fotbalul este și diversitate. Susținem această poziție și o apărăm. Atitudinea scandaloasă a FIFA este absolut inacceptabilă”, a declarat Lionel Souque, directorul executiv al Rewe Group.
Campionatul Mondial are loc în Qatar, iar religia musulmană este împotriva mișcării LGBTQ+. Astfel, organizatorii le-au interzis jucătorilor să poarte banderola „OneLove” la meciurile de la acest turneu final.
Mai mult, FIFA le-a transmis jucătorilor că dacă nu se vor supune regulilor, atunci vor fi penalizați cu câte un cartonaș galben la startul partidei de către arbitru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER