„A sosit timpul ca jucătorii care îmbracă acum tricoul Stelei să intre în istoria clubului!”** Cum îi motivează Oli pe steliști

Ultimul meci al sezonului 2010-2011 le pune față în față pe cele
mai galonate echipe din fotbalul românesc, Steaua și Dinamo.

Cele două formații se vor întâlni miercuri, de la ora 21:15, în
finala Cupei României, meci ce va fi transmis în direct pe
ProTV.

Cosmin Olăroiu a prefațat întâlnirea cu Dinamo, un meci cu o
conotașie specială pentru tehnicianul roș-albaștrilor.

„Partidele cu Dinamo au pentru mine o conotație specială încă din
copilărie, de când jucam contra lor la grupele de copii. Atunci mi
s-a implementat ideea că meciurile cu Dinamo trebuie să fie
câștigate neapărat. Cred că acesta este derby-ul fotbalului
românesc și așa va ramâne mulți ani dinainte de acum încolo. Dinamo
ne-a cam bătut în ultimul timp. Asta e o motivație în plus pentru
mine și pentru jucători. Vom încerca să castigam, nu va fi usor,
mai e puțin timp până atunci, dar vom încerca să reglăm anumite
aspecte până la începutul jocului. E momentul pentru cei care
îmbracă tricoul Stelei să intre și ei în pagina de istorie și de
glorie a clubului.”,
a spus tehnicianul pentru cei de la
suntstelist.ro

Antrenorul roș-albaștrilor spune că era mai bine ca finala Cupei să
se dispute în două manșe, tur-retur. El face un apel la suporterii
Stelei, să fie alături de echipă la Brașov din primul până în
ultimul minut.

„Nu este bine că se joacă la Brașov, dar asta nu decidem
noi. Era mai bine să se joace în două manșe această finală,
tur-retur. Ar însemna două jocuri cu o miză foarte mare, suporterii
ar fi încântați să vadă două meciuri Steaua – Dinamo. Suporterii
noștri trebuie să fie alături de echipă, fără ei nu vom putea face
niciodată performanță.
” a mai spus Olăroiu.

Publicat: 23 05. 2011, 16:59
Actualizat: 23 05. 2011, 17:00