CFR Cluj a pierdut cu Astra, 1-3 în turul semifinalelor Cupei României, un meci pe care l-a abordat cu mai multe rezerve, iar Dan Petrescu (51 de ani) a venit supărat la interviul de după partidă, unul în care nu s-a ferit să lanseze un atac la adresa predecesorilor săi.
„E greu acum, la cald, sunt supărat pe rezultat. În prima repriză am jucat mult mai bine decât în campionat și cred că meritam să câștige. Ei, practic, fără cadoul lui Peteleu de la primul gol nu ajungeau la poarta noastră, apoi, iarăși, ne-au prins sus cu apărarea și am primit și golul al doilea. Acolo s-a rupt meciul, pentru că ne-am pierdut încrederea și nici fizic nu erau foarte pregătiți. A trebuit să fac schimbări pentru că jucătorii care au jucat în campionat au avut multe meciuri. Cred că e un scor mincinos, de obicei eu câștig meciurile pe contraatac și cu puține ocazii. Astăzi, adversarul a marcat trei goluri din trei ocazii. Cred că puteam primi și un penalty, cel puțin unul, poate era mai echilibrat. Așa, cred că mai avem maximum 10% șanse la meciul retur”, a declarat Petrescu, la puțin timp după ultimul fluier al arbitrului.
„S-au făcut greșeli în alcătuirea lotului”
Întrebat de ce a atacat partida cu mai mulți jucători care nu ar prinde un loc de titular în campionat, Petrescu a încercat să explice că a trimis pe teren jucători cu nume, apoi nu s-a ferit să-i critice pe foștii antrenori ai CFR-ului pentru subțirimea lotului: „Hoban, Males, Costache, Ioniță, Bud, Mureșan, Camora…Sunt jucători cu CV bun, nu am băgat copii și jucători de la echipa a doua. Singurul lucru e că ei nu au avut meciuri în picioare, nu au jucat. Am spus de la început, cred că s-au făcut greșeli în alcătuirea lotului, mai aveam nevoie de doi-trei jucători. E prima înfrângere acasă pentru mine la CFR, e normal să fiu supărat, nici portarul, săracul, nu a prins nimic. Eu am decis să fac aceste schimbări, nu am ce să le reproșez jucătorilor”, a mai punctat fostul fundaș dreapta, care s-a referit și la derby-ul cu Craiova, de etapa viitoare: „Primul meci, la Craiova, e important. Nu trebuie să pierdem, și astăzi le-am spus jucătorilor să nu pierdem, 0-0 ar fi fost bun, dar e greu dacă faci cadouri în minutul cinci. Așa cred că va fi și la Craiova, echipa care va greși va pierde. Eu zic că avem două rezultate, egalul nu e rău, iar victoria ar fi excelentă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER