Trupa arădeană și-a luat gândul de la duelurile săptămânale obișnuite, cu echipe ca Minerul Lupeni sau Șimleul Silvaniei, pentru că ieri avea să înfrunte o echipă de Liga Campionilor, pe un stadion care nu este al ei. Chiar dacă e cel mai mare din oraș, abia dacă s-a umplut pe jumătate. Clujenii au venit la Arad pentru a șterge impresia proastă din ultima partidă de campionat și pentru a bifa o nouă victorie în competiția pe care o domină autoritar de trei ani. Din atitudinea relaxată a „ceferiștilor” și ambiția arădenilor de a se autodepăși a rezultat un joc plictisitor.
Noroc cu Bud!
Obișnuit cu terenul pe care joacă UTA, echipă la care a fost împrumutat în sezonul trecut, Paul Batin a fost cel mai periculos om al CFR-ului în prima parte a jocului, iar în minutul 60 a reclamat înscrierea unui gol. Mingea trimisă cu capul de atacantul clujean a lovit bara și a căzut chiar pe linia porții.
Enervat că tabela nu se schimbă, Cîrțu a forțat pe final prin introducerea lui Bud și Hora, însă meciul a intrat în prelungiri. Nervii clujenilor s-au întins la maximum, pentru că apărarea lui ACU nu ceda, însă a venit și golul, în minutul 116, când o acțiune inițiată de Peralta a fost finalizată de Bud, cu latul, din careul mic.
N-am avut emoții nicio secundă. Și dacă ajungeam la lovituri de departajare, tot noi câștigam, deoarece am fost mai maturi Iuliu Mureșan, președinte CFR Am evitat o mare rușine. Eliminarea ar fi fost un dezastru! Sorin Cîrțu, antrenor CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER