Adrian Falub: „Putem să trecem de CFR!”
După ce a eliminat Steaua, Adrian Falub i-a pus gând rău și formației din Gruia
Ați trecut de Steaua. Va avea CFR aceiași soartă azi?
Întâlnim o echipă de Liga Campionilor și suntem conștienți că ne va fi foarte dificil, dar putem să trecem mai departe. Vrem să ne remarcăm, iar pentru asta trebuie să profităm la maxim de șansa pe care o avem. Jucătorii mei trebuie să-și dovedească valoarea și să învingă campioana.
Totuși, care a fost cheia succesului în meciul cu Steaua?
Aș spune că mobilizarea jucătorilor mei. La 18-19 ani fotbaliștii sunt foarte ambițioși și au intrat pe teren să demonstreze ce pot. Am profitat și de oboseala Stelei, pentru că ei luptau pe mai multe fronturi, cu un meci la fiecare trei zile. Să elimini Steaua din Cupa României nu este la îndemâna oricărei echipe. Nici atunci, nu ne prea dădea nimeni șanse.
Vă liniștește gândul că CFR își va menaja mai mulți titulari?
Specialiștii spun că CFR dispune de cel mai bun lot de jucători din țară, iar rezervele lor sunt peste titularii noștri. Sunt mult mai buni ca noi, dar într-un singur meci se pot întâmpla multe.
Le-ați identificat un punct slab până acum?
Nu le-am urmărit echipa în mod special, dar toată lumea știe ce putere au. Nu le-am identificat încă o slăbiciune. Știu că își doresc acest trofeu foarte mult și nu-și mai permit pași greșiți. E și un meci de moral pentru ei, după ce au pierdut cu Bordeaux și vin după niște meciuri mai puțin bune în campionat.
Va reuși Sportul ce nu a putut „U” Cluj?
„U” a făcut un meci bun cu CFR. Au reușit să marcheze trei goluri și au pierdut abia la penalty-uri. Au fost lipsiți și de puțin noroc, pentru că loviturile de departajare au fost o adevărată loterie.
„«U» este antrenată de mercenari”
Omul care a promovat Universitatea în prima ligă, după opt ani de rătăcire prin ligiile inferioare, spune că „U” a fost antrenată în ultima vreme de antrenori ce nu au respectat îndeajuns echipa.
Adi, ești la curent cu ce se întâmplă la „U”?
Sincer, nu prea sunt în temă cu ce se petrece la Cluj. Cred că se mai poate promova, atâta timp cât jucătorii au valoare. Important e să se dorească acest lucru. Sunt opt puncte distanță față de al doilea loc, deci orice este posibil.
Există o explicație pentru rezultatele modeste din ultima vreme?
Eu cred că trebuie aduși antrenor care să prețuiască acea echipă, să o respecte. În ultimii ani antrenorii ce au lucrat la U” au făcut-o ca mercenari.
Dacă tot veni vorba… Cum comentezi plecarea lui Dorinel?
S-a dus la Steaua, nu la Avântul Reghin. Am mai spus-o și o repet, „U” merită mai mult respect. Când antrenam Universitatea și eu am avut mai multe oferte, de la Farul Constanța și din Cipru, dar nu am putut să plec. Nu m-a lăsat inima să renunț la munca pe care am depus-o la Cluj.
Gică Mihali spune că „U” nu a avut de multă vreme parte de arbitraje atât de potrivnice…
Nu doresc să comentez. Cât timp am antrenat Universitatea le-am interzis jucătorilor să protesteze deciziile arbitrilor. Chiar și atunci când ne-au furat. Țin minte că în anul în care am promovat am jucat la Urziceni, unde am pierdut pe mâna arbitrilor. Dar tot nu trebuie să latri, să te târguiești cu arbitrii. E un principiu, pe care eu il urmez indeaproape.
Te-ai întoarce pe „Ion Moina” dacă ți s-ar propune?
Sunt antrenor profesionist și cred că lumea mă ține minte pentru că am făcut lucruri bune la Universitatea. Am reaprins spiritul vocalei „U” și m-am luptat pentru echipă. Dar acum antrenez la Sportul și până acum nu m-a contactat nimeni.
„Vom alege cu grijă următorul antrenor”
Episodul nefericit al antrenorului Dorinel Munteanu la „U” i-a determinat pe șefii clubului să fie mult mai precauți în alegerea unui nou tehnician pentru echipă. „S-a greșit mult până acum. Vom analiza atent toate aspectele numirii unui nou antrenor. Îl vom pune în tema cât se poate de clar cu situația existentă prin care trece echipa pentru a nu mai avea parte de alte surprize”, a declarat președintele clujenilor, Remus Câmpeanu.
„Aș putea să plec oricând în Cipru, la Digenis Morfou. Se câștigă bine acolo, dar banii nu sunt totul în viață” – Adrian Falub, antrenor Sportul Studențesc
3 antrenori a schimbat „U” Cluj în ultimii doi ani