„Afară din Cupă!”**

Președintele FRF, Mircea Sandu, și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, continuă războiul cu Marian Iancu și amenință din nou Timișoara."A fost ceva premeditat. Este evident acest lucru. Și ce au făcut suporterii și atitudinea de la final au fost mișcări gândite de cineva de la Timișoara", a spus ieri Lupescu. Cel vizat pentru manipularea fanilor este dușmanul numărul 1 al FRF, Marian Iancu.

Iar acum oficialii FRF caută o metodă prin care să scoată Timișoara din Cupă. În regulamente nu există o prevedere pentru așa ceva, dar soluția este Comitetul Executiv al FRF, care practic poate dicta orice. "Aceste evenimente probabil că nu vor rămâne nepedepsite. Mă gândesc să propun Comitetului Executiv măsuri împotriva Timișoarei. Poate fi exclusă din competiție pentru un an sau doi", a confirmat Ionuț Lupescu.

Forul este controlat evident de Mircea Sandu, iar interesant e că din Liga I fac parte Iuliu Mureșan și Cristi Borcea. Altfel spus CFR Cluj și Dinamo pot decide excluderea Timișoarei din Cupă!

 

Și Iancu amenință!

Replica lui Marian Iancu nu s-a lăsat așteptată. "Au fabricat documente și ne-au luat istoria. Ne-au luat șase puncte, mințind. Ne-au luat șansa de a câștiga o competiție. Ce nu ne pot lua e demnitatea! Ce nu pot să înțeleagă ei este că pe măsura ce abuzurile vor continua, noi vom fi din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai uniți și din ce în ce mai puternici! Le transmit ceva direct și personal: domnilor, acesta-i doar începutul! Nici nu vă dați seama cât de mici și cât de penibili ați ajuns!"


"Vom analiza dacă Timișoara merită să mai joace la anul în Cupă. Suporterii au fost comandați", Mircea Sandu, președinte FRF

"Este inadmisibil ce au făcut cei de la Timișoara. Au desconsiderat competiția, partenerii de întrecere, presa. Pe toată lumea!", Ionuț Lupescu, director general FRF

"Au vrut să ne arate la ce perfecțiune a ajuns sistemul lor corupt. Mă refer la arbitraj și tot ce se învârte în jurul lui. Au vrut să ne arate că nu vom putea niciodata să trecem bariera",
Marian Iancu, patron Poli Timișoara

"Mi-a fost teamă când au intrat fanii pe stadion să nu fiu lovit. Am fost mai buni decât Poli, iar timișorenii ar trebui să recunoască acest lucru", Tony, fundaș CFR Cluj
 

Publicat: 14 06. 2009, 22:24
Actualizat: 14 06. 2009, 22:25