Ștefan Baiaram, atacantul în vârstă de 19 ani al Universității Craiova, s-a accidentat în meciul cu FC Argeș din Cupa României.
Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova s-a jucat miercuri, în cadrul etapei a treia a grupelor din Cupa României, iar piteștenii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bertrand, în minutul 64, respectiv Tofan, în minutul 70. Pentru olteni, a marcat Screciu, în minutul 55.
În minutul 18 al acestei întâlniri, antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, a fost nevoit să facă o primă schimbare.
Ștefan Baiaram s-a accidentat și a părăsit terenul schiopătând. În locul său, Mirel Rădoi l-a introdus pe Ante Roguljic, mijlocașul croat în vârstă de 26 de ani.
În urma acestui eveniment nefericit, banderola de căpitan a ajuns pe brațul lui Bogdan Vătăjelu, fundașul stânga în vârstă de 29 de ani al oltenilor.
Cum căpitanul de drept al Universității Craiova, Nicușor Bancu (30 de ani), se află în recuperare după accidentarea suferită, banderola a ajuns pe brațul lui Ștefan Baiaram.
Acum, Mirel Rădoi are motive de îngrijorare și în privința tânărului său elev. Rămâne de văzut, după un control mai amănunțit, dacă accidentarea suferită la Pitești este una gravă sau a avut doar niște probleme musculare ușoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER