Alex Chipciu a sărbătorit calificarea cu U Cluj în semifinalele Cupei României și a spus că își dorește ca rivala CFR Cluj să fie eliminată.
U Cluj a învins-o pe Hermannstadt, cu care în sezonul trecut s-a luptat în Liga 2 pentru promovarea directă, și s-a calificat în „careul de ași” al Cupei României. Ardelenii merg slab în campionat, fiind la numai două puncte deasupra poziției care îi trimite din nou la baraj, dar speră că vor da lovitura în acest sezon și vor câștiga cel de-al doilea trofeu intern pus în joc.
Alex Chipciu deja își face calculele pentru finală, unde își dorește ca CFR Cluj să nu se califice. Transferat de U Cluj chiar de la rivală în vara anului trecut, fotbalistului îi este interzis, conform înțelegerii dintre cele două cluburi, să evolueze împotriva foștilor săi colegi.
U Cluj a ajuns în semifinalele Cupei României după 2-1 cu Hermannstadt, iar Alex Chipciu a tras concluziile după întâlnirea de la Sibiu.
„Mă simt foarte bine că ne-am calificat. Nu ne-am bucurat așa mult, parcă eram speriați să ne bucurăm. Da, a fost și golul, superb… A fost deviat pe-acolo, dar important e că ne-am calificat și ne-am atins un obiectiv. Să ai șansa să joci pe teren propriu o semifinală, cam rar.
Știm că suporterii vor veni într-un număr mare la un asemenea meci și avem de luat o revanșă cu UTA, nu? Îi așteptăm pe Postolachi, pe Batha, să vedem care-s mai buni acum.
A fost un meci disputat, un meci strâns, am avut două șuturi și am marcat. Meciurile de Cupă chiar sunt diferite, nu e un clișeu. Dai un gol, te-ai calificat.
Thiam e un jucător foarte bun, m-am uitat la CV-ul lui când a venit, a jucat la Nancy, a jucat în Championship. La echipa noastră a făcut diferența, dar fotbalul nu e cu un jucător, toți trebuie să ne aducem aportul. Dacă stai doar într-un jucător, ce faci când nu joacă? Se cam vede când nu joacă, avem probleme.
E senzațional că suntem în semifinale. Eu am mai câștigat cu Steaua o Cupă, am mai avut o finală, am pierdut-o. Am mai avut la Brașov o semifinală, am pierdut-o, țin minte că a dat Dică gol prin minutul 85. Jucam finala cu Dinamo la Brașov.
Sper să piardă CFR în sferturi sau în semifinală, să pot juca și eu dacă ajungem în finală. Mă gândesc prea departe acum, ce va fi, va fi”, a declarat Alex Chipciu la finalul meciului, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER