„Am avut noroc la tragerea la sorți! Cupa este unul dintre obiectivele noastre”
Președintele Universității Craiova, Silvian Cristescu, este
mulțumit de tragerea la sorți din 16-imile de finală ale Cupei
României, dar spune că formația Minerul Lupeni nu trebuie
subestimată.
„Poate am avut și puțin noroc, pentru că am picat cu
ultima echipă rămasă în urna C. Dacă nu am fi fost extrași, am fi
picat cu o echipă de prim eșalon și ar fi fost puțin mai dificil.
Oricum, indiferent de adversar, vom trata serios competiția. Este
unul dintre obiectivele pe care le avem și sperăm că vom reuși după
mult timp să ajungem în fazele superioare. Sperăm să nu mai fie
problemele din sezonul trecut, atunci când am fost «ajutați» să
părăsim competiția”, a spus Silvian Cristescu.
Partidele din cadrul șaisprezecimilor de finală se vor desfășura
în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, în zilele de 21, 22
și 23 septembrie, în funcție de programul televizărilor.