Craiova a fost eliminată de Dinamo din Cupă și i-a rămas o singură șansă de a ajunge în Europa League: ocuparea unuia din primele 6 locuri în Liga 1.
Adrian Mititelu a declarat că elevii lui Victor Pițurcă au fost depășiți de miza partidei și dă vina și pe ghinion pentru acest eșec.
„Asta e viața. Deznodământul e singurul regret! Penalty-urile se apără de către portar. Doi jucători foarte tineri s-au aflat în fața executării într-un meci important. Bărboianu nici măcar n-a dat rău, dar n-a intrat în poartă. Am pierdut nemeritat după cum s-a jucat. Dacă am fi câștigat, nimeni nu putea contesta victoria noastră. Sperăm să-i batem duminică. Cred că vom juca mult mai detensionat duminică și vom avea o evoluție mult mai bună. Ne-a copleșit miza jocului în partea a doua. Aveam 1-0 și jucam bine. Am avut și ghinion…Putem să prindem Europa League și cu locul din campionat.”, a declarat Mititelu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER