„Am luat bătaie de la o echipă care a avut 3 ocazii! **Îmi vine să-mi bag piciorul în el de fotbal!”

Cu șanse reale la primăvara europeană din cupele europene,
Unirea Urziceni nu se descurcă însă la fel și în competițiile
interne. Campioana României a fost eliminată de FC Brașov din
optimile Cupei. Dan Petrescu este exasperat de ratările jucătorilor
săi, însă dă vina și pe lipsa de șansă

„Îmi vine să-mi bag piciorul în el de fotbal. Să iei
bătaie de la o echipă care a avut 2-3 ocazii, nu e normal. Noi am
avut 4-5 ocazii incredibile, portarul nostru a șomat. Era perfect
pentru noi să fim în sferturi la primăvară. Am întâlnit o echipă
foarte valoroasă, cu jucători buni, mai ales la mijloc. Am pierdut
și pe mâna terenului, până azi a fost soare, acum a plouat și
terenul s-a stricat. Oricum, nu avem scuze. Jucătorii care au
intrat azi erau proaspeți și trebuia să arate mai mult”
, a
spus tehnicianul Unirii, care nu l-a uitat nici pe arbitru:
„La ultima ocazie a fost penalty clar dar arbitrul nu a
văzut sau nu a vrut să vadă”

Campioana României, Unirea Urziceni, a ratat calificarea în
sferturile de finală ale Cupei României-Timișoreana, după ce a fost
învinsă, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa
FC Brașov, în optimile competiției.

Dănuț Munteanu a marcat unicul gol al meciului, în minutul 11,
în propria poartă.

Publicat: 28 10. 2009, 00:07
Actualizat: 28 10. 2009, 00:10