„Am suferit cu Dinamo!** Egalul nu ne avantajează”

CFR a remizat în semifinala de Cupă cu Dinamo, dar Mandorlini nu
este mulțumit: „Egalul nu ne avantajează”! Italinaul crede că
soarta calificării se va decide în returul de la Cluj.

„Nu ne avantajează rezultatul de egalitate, nici pe noi, nici pe
Dinamo. În continuare ambele păstrează șanse egale pentru
calificare. În acest meci am făcut și lucruri bune și rele și
rămâne să le analizăm. Am întâlnit o echipa puternică, cu jucători
de valoare, am și suferit, dar important e că până la urmă a fost
un meci echilibrat. Ca și în jocul din campionat am reușit să
revenim și să egalăm. Au fost însă faze periculoase pe care le-au
avut ei și am reușit în cele din urmă să nu mai primim alt gol.
Greșeli există la fiecare echipă și am făcut și noi câteva azi,
chiar și la ultima fază când puteam primi gol”
, a spus
Mandorlini.

Clujul vrea
eventul!

„Când se joacă tur-retur nu e un avantaj că jucăm acasă
meciul doi, poate doar faptul că nu am pierdut azi poate constitui
un avantaj. O echipă de talia noastră sau a lui Dinamo trebuie să
fie obișnuită să joace pe ambele fronturi. Sperăm că vom ajunge la
final în ambele competiții pe primul loc
„, a precizat
Mandorlini.

Publicat: 24 03. 2010, 23:18
Actualizat: 24 03. 2010, 23:21