Analiză om cu om. Grecu și Bălgrădean, cei mai slabi jucători ai semifinalei Steaua – Dinamo 5-2. Sânmărtean și Chipciu au încântat fanii
- Lucian Sânmărtean a fost ales „omul meciului” în ciuda faptului că nu a înscris niciunul dintre cele cinci goluri ale Stelei
- Chipciu a marcat o dată în poarta lui Bălgrădean și a impresionat asistența prin risipa de efort și prin dăruirea cu care a jucat derby-ul
- Cel mai slab fotbalist al lui Dinamo a fost Cristian Bălgrădean. Portarul nu a avut reacție la niciunul dintre cele cinci goluri, ba chiar a greșit flagrant la primul și la ultimul gol
- Singurul plus din echipa lui Flavius Stoican a fost Valentin Lazăr, marcatorul celui de-al doilea gol al dinamoviștilor
Rezultatul din campionat, 1-1 în Ghencea pe 1 martie, a avut darul de a-i motiva suplimentar pe fotbaliștii antrenați de Laurențiu Reghecampf. Egalul contra rivalei de la începutul acestei luni a fost perceput de campioană ca o înfrângere, motiv pentru care fotbaliștii s-au motivat suplimentar pentru întâlnirea din semifinalele Cupei României. În fața a aproximativ 50.000 de spectatori, Steaua a declanșat o adevărată demonstrație de forță în fața lui Dinamo. Campioana a câștigat cu 5-2 (4-1) într-o partidă în care s-au remarcat majoritatea fotbaliștilor trimiși în teren de Reghecampf.
Steaua în sistemul 4-1-4-1: puternici în toate zonele, cu un plus la centrul terenului
Ciprian Tătărușanu – portarul campioanei a avut o prestație în nota sa obișnuită. Nu a avut vreo vină la cele două goluri reușite de dinamoviști și a intervenit cu siguranță în alte câteva rânduri. Tătărușanu și-a pus în valoare contra lui Dinamo, mai mult decât oricând, jocul de picior foarte bun, reușind astfel să-și trimită colegii pe contraatac în repetate rânduri.
Fernando Varela – rezultate excelente pentru cel care este fundaș central de meserie. Varela și-a dominat banda în ambele reprize și l-a ținut sub control pe Rotariu. Primul gol al lui Dinamo a venit ca urmare a unei respingeri greșite a lui Varela, șut în Pintilii, însă internaționatul din Insulele Capului Verde s-a revanșat imediat cu un gol.
Florin Gardoș – punctul forte al apărării în partida cu Dinamo, fundașul central pare să își fi eliminat din joc și micile ezitări pe care le avea sezoanele trecute. Impecabil în jocul aerian, cu un simț foarte bun de anticipare a locului în care cade mingea, Gardoș a contribuit și în turul semifinalei Cupei la acțiunile de atac prin ieșirile cu mingea la picior.
Lukasz Szukala – nu a făcut cel mai bun meci din carieră. A avut probleme cu un vârf masiv – George Țucudean – și poate fi considerat vinovat la golul doi al lui Dinamo. Szukala a stat prea departe de Lazăr în momentul în care dinamovistul a interceptat balonul, i-a oferit acestuia spațiu de manevră și timp pentru a plasa mingea în dreapta lui Tătărușanu.
Iasmin Latovlevici – fotbalistul care trebuie reprofilat cât mai curând, pentru binele lui, pe postul de mijlocaș stânga. Progresul lui Latovlevici în ultimii ani a însemnat dezvoltarea calităților ofensive, a abilităților de control al balonului și, se pare, îmbunătățirea finalizării. Latovlevici este un pasator decisiv, este și marcator, așa cum a făcut-o cu Dinamo, însă are reale probleme pe faza defensivă. Primul gol al lui Dinamo a plecat de la o joacă de „cap-cap” pe care a avut-o în preajma careului propriu cu Sânmărtean, iar Lazăr i-a făcut probleme serioase în mai multe rânduri.
Mihai Pintilii – unul dintre cei mai importanți oameni ai Stelei în meciul de joi, mijlocașul defensiv i-a preluat cu succes sarcinile lui Bourceanu. Pintilii a coborât deseori în linia de fund, acolo de unde a luat baloane pentru construirea fazelor ofensive, fie prin combinații cu Sânmărtean și Stanciu, fie prin pase lungi, pe extreme sau pe Chipciu. Un alt plus adus de Pintilii a fost acela că, datorită risipei de efort, acesta a reușit să producă un avantaj pentru Steaua și la mijlocul terenului, acolo unde a recuperat foarte multe mingi.
Adi Popa – în ciuda faptului că a părut extrem de prezent în joc, mijlocașul dreapta a avut o prestație modestă, dar a avut marele avantaj de a-l avea adversar direct pe Grecu, un fotbalist într-o formă sportivă mai proastă. Chiar și așa, Popa a fost decisiv la golul de 4-1, atunci când s-a descotorosit de ultimul fundaș și a sprintat până în fața lui Bălgrădean, lăsându-l pe Tănase cu o formalitate de îndeplinit.
Nicușor Stanciu – bun în ceea ce privește realizările personale, slab la jocul colectiv. Stanciu a reușit aseară să dribleze eficient, a trimis mingea în bară, a executat o lovitură liberă la câțiva centimetri de vinclul porții lui Bălgrădean, însă a rămas dator la jocul colectiv. A fost schimbat din nou cu Keșeru și, spre ghinionul său, Keșeru a reușit să marcheze, lucru care îl recomandă pe atacant pentru un post de titular în viitor.
Lucian Sânmărtean – fotbalistul desemnat „Omul meciului” în ciuda faptului că nu a reușit să se numere printre cei cinci marcatori. Mijlocașul de 34 de ani a reușit să producă situații de panică în preajma careului lui Dinamo pentru că a reușit să își pună în valoare driblingul excelent. A stat la originea majorității acțiunilor ofensive ale Stelei și, ca de obicei, a încântat publicul cu execuțiile alese. Este probabil singurul fotbalist cu dribling curat, eficient, din Liga I.
Cristian Tănase – a înscris contra lui Dinamo abia al doilea gol al sezonului în competițiile interne. Deși nu marchează atât de des pe cât s-ar aștepta fanii, Tănase reușește să fie implicat decisiv în multe dintre reușitele Stelei, așa cum a fost cazul la acest 5-2 la golul lui Latovlevici. Pare să fie mult mai implicat și în faza defensivă, motiv pentru care randamentul lui în atac este scăzut.
Alexandru Chipciu – exemplul grăitor că în fotbalul românesc contează foarte mult risipa de efort. În lipsa unor calități concrete pentru postul pe care joacă, Alex Chipciu compensează prin implicare, insistență și valorificarea vitezei și a forței de pătrundere. Șeptarul a reușit să și înscrie cu un șut din afara careului, ajutat de o deviere a lui Dragoș Grigore.
Au mai intrat:
Claudiu Keșeru – într-o creștere evidentă de formă sportivă, atacantul adus în această iarnă de la Bastia a reușit să aibă rezultate concrete în a cincea partidă consecutivă jucată în tricoul Stelei. Chiar dacă a ratat două situații importante, Keșeru a închis tabela de pe Național Arena printr-o execuție din prima, șut care l-a prins pe picior greșit pe Bălgrădean.
Gabi Iancu – complet ieșit din joc, pare în acest moment o variantă a lui Nicușor Stanciu fără plusul dat de realizările personale. Individualist până spre exasperarea lui Laurențiu Reghecampf, Iancu a pierdut foarte multe mingi la centrul terenului.
Federico Piovaccari – italianul a făcut ceea ce știe mai bine: specularea forței de pătrundere și lupta corp la corp cu fundașii lui Flavius Stoican. Și-a trecut în cont un assist la doar șapte minute după ce a intrat pe teren.
Flavius Stoican a trimis pe teren o formulă surprinzătoare de echipă, însă, este drept, a avut și probleme de efectiv. „Câinii” au suferit cel mai mult în defensivă, din cauza absenței lui Thicot. Durimel a fost depășit de situație. Prezența lui Bărboianu la mijlocul terenului n-a adus efectul scontat, pentru că olteanul s-a călcat pe picioare cu Boubacar. Vali Lazăr a fost singurul dinamovist care s-a decurcat în atac. Rotariu a alternat momentele de inspirație cu gafe inexplicabile, iar Țucudean a jucat numai în contratimp cu colegii.
Dinamo în sistemul 4-3-3: Gaură în apărare, lipsă de reacție în compartimentul ofensiv
Cristian Bălgrădean – a fost cel mai slab dinamovist de pe teren. N-a avut reacție la niciunul dintre cele cinci goluri ale Stelei. La prima reușită a roș-albaștrilor a avut o greșeală de plasament de fotbal-amator. Suporterii l-au acuzat dur și pentru golul cinci, cel marcat de Keșeru.
Laurențiu Rus – a jucat modest, dar fără greșeli majore. Nu a mai susținut atacul așa cum o făcea de obicei, iar centrările lui n-au ajuns la coechipieri. A încercat, uneori, să iasă aiurea la ofsaid, așa cum a fost cazul atunci când Adi Popa a scăpat singur spre poarta lui Bălgrădean, fază la care Tănase a înscris pentru 4-1.
Alexandre Durimel – a intrat pe teren incomplet refăcut. Până la partida de joi mai jucase un singur meci oficial în 2014, cel cu Pandurii. Nu a ținut ritmul cu atacanții Stelei, a fost lent și rigid.
Dragoș Grigore – căpitanul lui Dinamo s-a pierdut și el cu firea în fața atacurilor furibunde ale roș-albaștrilor. A avut și ghinion la golul lui Chipciu, când a deviat mingea. Nu și-a mai dirijat colegii în defensivă și a fost întors foarte ușor de Piovaccari, atunci când italianul i-a pasat lui Keșeru pentru 5-2.
Constantin Grecu – steliștii au defilat pe partea lui. Adi Popa l-a umilit, prin dribling, la golul trei al Stelei. Nici Dorin Rotariu nu l-a susținut pe faza de apărare.
Ștefan Bărboianu – fotbalist care s-a vrut să fie surpriza lui Stoican în primul „11”. A părut rătăcit ca mijlocaș defensiv, nu a construit, nu s-a sincronizat cu colegii de compartiment, Elton și Boubacar și a părut să poată fi depășit la absolut fiecare fază de atac a Stelei.
Elton – obișnuise cu pase precise, dar n-a mai dat randamentul de altă dată. A avut indicații de a crea superioritate în ofensivă, însă lipsa de viteză și cea de reacție l-au trădat.
Mansaly Boubacar – a alergat ca un titirez de la un stelist la altul, încercând deposedări. Roș-albaștrii au controlat mingea cu o agilitate prea mare pentru capacitatea lui de efort.
Vali Lazăr – singurul dinamovist care n-a dezamăgit. A pasat la golul lui Rotariu și a și marcat printr-o execuție excelentă la o fază la care a gesionat foarte bine duelul cu Lukasz Szukala. Totuși, nici el n-a susținut apărarea.
George Țucudean – total inexistent. Când a văzut că nu-i merge jocul între Gardoș și Szukala, a ieșit în margine. Nici pressingul pe care l-a reușit la meciul din Ghencea nu i-a mai ieșit.
Dorin Rotariu – A început bine, cu gol, dar a greșit copilărește la reușita lui Varela. A întors în careu mingea centrată de steliști, din corner și i-a permis fundașului să finalizeze. A dispărut treptat din joc și pare să confirme părerile celor care îl acuză de o scădere evidentă de formă.
Au mai intrat:
Adi Popa 2 – a debutat la Dinamo, chiar cu Steaua. Copleșit de miza partidei, a fost ușor depășit la golul lui Keșeru. oricum, nu a jucat mai prost decât Durimel.
Steliano Filip – a fost introdus pentru a-l mai ajuta pe Grecu pe partea stângă a lui Dinamo, pe unde steliștii își construiau atacurile. A avut vitalitate, dar fără contribuții în atac.
Kamil Bilinski – se aștepta să fie titular și poate că asta l-a dărâmat psihic. S-a remarcat într-o singură fază, dar importantă, când, din poziție bună, lateral dreapta, a șutat pe lângă poartă.