Andrea Mandorlini, dur cu jucătorii săi după U Cluj – CFR 1-1, din Cupa României Betano: „Cred că nici ei nu se așteptau la atâtea greșeli”
Andrea Mandorlini a fost destul de dur cu jucătorii săi după meciul U Cluj – CFR 1-1, disputat pe Cluj Arena în cadrul etapei a doua a grupei B din această ediție de Cupa României Betano.
Andrea Mandorlini, dur cu jucătorii săi după U Cluj – CFR 1-1, din Cupa României Betano: „Cred că nici ei nu se așteptau la atâtea greșeli”
Tehnicianul italian a apreciat că echipa din Gruia a făcut neașteptat de multe erori individuale în prima repriză a meciului. Totuși, în partea secundă fosta campioană a României a reușit să echilibreze jocul și să își creeze câteva ocazii bune de gol, fapt ce l-a făcut pe Mandorlini să spună că rezultatul final a fost unul echitabil în cele din urmă.
„Prima repriză a fost rea, am făcut o partidă, nu mă așteptam, cred că nu se așteptau nici ei (n.r. jucătorii de la CFR). Au fost multe greșeli. În repriza a doua am arătat mai bine, am avut câteva ocazii să închidem meciul, însă nu sunt suficiente 45 de minute. În prima repriză nu am fost noi.
Dulce nu a fost discursul (n.r. de la pauză), dar nici unul extrem de dur. Totuși, în repriza a doua am făcut câteva schimbări, s-a schimbat puțin modul de joc. Din păcate, nu am arătat ca în ultimul meci, cu Farul.
Daniel (n.r. Bîrligea) a reușit să marcheze, a mai fost și acea ocazie cu Tachtsidis, cred că rezultatul este echitabil, ei au avut prima repriză, noi a doua. Mai sunt multe meciuri până atunci (n.r. până la cel cu Rapid din deplasare, din ultima etapă a acestei grupe din Cupa României), dar, sigur, un meci important.
Să ne concentrăm pe partida de luni (n.r. din campionat) și după vom vorbi de alte partide. Am fost mulțumit după meciul cu Farul, astăzi puțin nemulțumit, dar acest rezultat dă o continuitate, pentru că nu am pierdut”, a spus Andrea Mandorlini la finalul meciului U Cluj – CFR 1-1, din Cupa României Betano.