Antrenorul lui FC Voluntari a explicat cum a învins-o pe Farul, după ce s-a discutat despre demitere: „Echipa a avut reacție”
Marin Dună, antrenorul echipei FC Voluntari, a analizat la cald victoria cu Farul Constanța din Cupa României și a vorbit și despre discuțiile privind demiterea sa.
Antrenorul lui FC Voluntari a explicat cum a învins-o pe Farul, după ce s-a discutat despre demitere
Partida dintre FC Voluntari și Farul Constanța s-a disputat marți, 26 septembrie, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, în cadrul primei etape a grupelor Cupei României și s-a încheiat cu victoria ilfovenilor, scor 2-0, după golurile marcate de către Florea, în minutul 8, respectiv Cocian, în minutul 85.
În ultima perioadă, s-a discutat despre posibila demitere a cuplului de antrenori Marin Dună – Ilie Poenaru, însă deținătorul Licenței Pro neagă aceste discuții. Totuși, acesta a dat de înțeles că acest subiect i-a motivat pe jucători și astfel au reușit să obțină victoria în fața campioanei României, care a jucat însă cu rezervele.
„Eu zic că e o victorie meritată. Din punct de vedere tactic, am jucat foarte bine, le-am închis culoarele. Atitudinea a fost cea care trebuie să fie într-un meci oficial. Și băieții au recunoscut că asta e atitudinea. Jocul ne dă speranțe.
Încă avem probleme medicale, 3-4 accidentați. Sunt jocuri din trei în trei zile, dar ăsta e fotbalul. Mare parte dintre ei vor juca și la Arad, pentru că ăștia sunt jucători. Am mai menajat dintre ei, dar asta e, trebuie să joace.
Eu, personal, și tot staff-ul… E inutil să punem o presiune pe noi. Nu s-a discutat absolut nimic. Am continuat să pregătim echipa. Sigur, se discută în tot fotbalul românesc și uite că echipa a avut reacție azi. Am arătat fața pe care am arătat-o la începutul campionatului”, a spus Marin Dună, la flash-interviul de după meci.
Echipele de start în FC Voluntari – Farul Constanța
FC Voluntari: J. Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Andreș, Paz – Voican, Rață, Răduț, Carnat – Dumiter, D. Florea
Rezerve: Vâlceanu, Armaș, Boboc, Bozickovic, Cocian, Sigurjónsson, A. Andrei, A. Niță, Nemec
Antrenor: Ilie Poenaru
Farul Constanța: Buzbuchi – Grosu, M. Popescu, D. Quieros, G. Marins – Vînă, N. Popescu, Borgnino, N. Grigoryan – Rivaldinho, Sali
Rezerve: Aioani, Dussaut, Dănuleasa, Mălăele, Boli, Banu, Andronache, Gustavo Da Costa, I. Cojocaru
Antrenor: Gheorghe Hagi
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti) / A1: Tunyogi Ferencz (Zalău), A2: Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti)