Spectacolul lui Man a început devreme, în minutul 17, când fotbalistul adus de la UTA a deschis scorul cu un șut la colțul lung, după o pasă superbă a lui William De Amorim. În minutul 23, Cristian Paul a pus mâna pe minge în propriul careu, arbitrul Florin Andrei a arătat punctul de la 11 metri, iar Man a transformat cu o execuție sigură, în dreapta lui Lăzăreanu. Cu „dubla” odată trecută în cont, Dennis a trecut, apoi, în rolul servantului.
În minutul 31, Man a creat o fază frumoasă, a scos din joc doi adversari și l-a lăsat pe Daniel Benzar într-o poziție foarte bună, iar fratele lui Romario Benzar a dus scorul la 3-0. În ultimul minut al primei reprize, arădeanul a găsit un nou serviciu de nota 10, a pasat frumos pe culoar pentru De Amorim, iar brazilianul l-a ajutat să-și treacă în cont al doilea assist al serii.
Iar meciul foarte bun a venit într-un moment perfect pentru Man, Sport.ro anunțând că „perla” lui Becali a fost urmărită din tribune de trimișii lui Șahtior Donețk, club cu șanse bune să iasă din grupele Ligii Campionilor în acest sezon.
Schimbat la pauză cu puștiul Emilian Pacionel, Man a ajuns, astfel, la șase goluri și șapte pase decisive în cele 21 de meciuri jucate pentru FCSB în acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER