Atacantul muntenegrean a jucat pentru Steaua aseară, dar și-a felicitat foștii colegi de la Timișoara pentru victorie. Stefan Nikolic a spus după meciul Poli – Steaua că Timișoara a rămas în inima lui. Roș-albaștrii au suferit o înfrângere rușinoasă pe stadionul „Dan Păltinișanu”, însă Nikolic a avut puterea de a saluta la final suporterii timișoreni de la tribuna a II-a, care l-au aplaudat.
„Mă așteptam la un meci greu, dar nu credeam că vom pierde. Suntem într-o formă slabă și sunt momente dificile pentru noi. Atmosfera a fost frumoasă, ca de obicei și sunt supărat că nu am putut să mă bucur și eu alături de suporterii lui Poli. Inima mea este încă la Timișoara. În sezonul trecut m-am simțit foarte bine aici, dar ăsta este fotbalul. Am fost retrogradați în divizia a doua și de aceea am plecat.
Nu știu dacă mă voi întoarce, nu depinde de mine. Am vorbit cu foștii colegi, i-am felicitat, pentru că echipa mai bună a câștigat. Anul acesta, Steaua are echipă bună, însă azi (n.r., joi) am jucat la fel de prost ca în ultimele trei meciuri. Încercăm să îndreptăm lucrurile pe viitor”, a declarat Nikolic, care este momentan împrumutat de Poli la Steaua.
Conducătorii clubului bucureștean vor decide în pauza competițională de iarnă dacă îl vor cumpăra sau nu definitiv pe muntenegrean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER