FC Rapid a solicitat azi Comisiei de Disciplină a FRF sancționarea FC Dinamo cu depunctarea și suspendarea terenului propriu pentru scandările rasiste ale suporterilor alb-roșii la meciul direct din sferturile de finală ale Cupei României.
Pe lângă scandările rasiste cu care i-au gratulat pe rivali, fanii din Ștefan cel Mare au afișat mai multe bannere ironice:
"Din nou pe stadion miroase a esență de rom", "Vrabia mălai visează", "Nu toți țiganii sunt rapidiști, dar toți rapidiștii sunt țigani", "Suntem români, asta e esența care face diferența"
Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a ținut să le răspundă giuleștenilor: aceștia, când pierd, fac sesizări la TAS și la Federația Română de Fotbal (FRF) pentru a solicita depunctarea și suspendarea adversarilor.
"N-am fost atent la ce s-a strigat în tribună. Am fost preocupat de joc, nu știu ce s-a întâmplat cu suporterii. Probabil că cei de la Rapid sunt supărați. Au pierdut de două ori în zece zile cu noi și au început ba cu blatul, ba cu sesizările la federație pentru depunctări și așa mai departe. Dinamo a demostrat că este peste Rapid și în campionat, și în Cupă, două competiții diferite. Ei așa sunt, când îi bați se duc la TAS, se duc la federație, vor depunctări, vor suspendări, vor de toate. Dar nu am eu acum grija lor, eu am de pregătit meciul cu Iașiul. Oricum, nu o să uite ei înfrângerile astea mult timp", a afirmat Rednic pentru Mediafax.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER