Astra are doi jucători în top 5-ul celor mai eficienți jucători din Liga I, Steaua și campioana CFR doar unul!** BONUS: unul dintre ei marchează superb și în Cupă

După începutul bun de sezon al Pandurilor, Astra a preluat pe finalul stagiunii de toamnă această titulatură, fiind în acest moment principala contracandidată a Stelei la titlul de campioană. Acest lucru a fost posibil și datorită unora dintre cei mai în formă fotbaliști din Liga I, personaje anonime până în actualul campionat.

Alături de Tembo, Constantin Budescu a devenit unul dintre pilonii de bază ai Astrei, el fiind promovat în prima echipă a giurgiuvenilor de Gigi Mulțescu mai mult ca un pariu. A dat o dublă din postura de rezervă în meciul cu Universitatea Cluj, după care în meciul următor a înscris din nou la 4-0 cu Gaz Metan. Între timp, a ajuns la cota 5 goluri în Liga I și titular incontestabil și în mandatul lui Valentin Sinescu. Reușitele îl plasează pe Budescu pe locul 9 în topul celor mai eficienți fotbaliști din campionat, însă ierarhia cuprinde și câțiva fotbaliști care prind sporadic minute pentru echipele lor (Ronny, Rocha, Morar, Bukari, Ibric), astfel că în realitate vedeta Astrei este pe un loc 4, după golgheterul Raul Rusescu, ceferistul Rui Pedro și coechipierul Fwayo Tembo.

Budescu reușește în medie un gol la 130,8 minute, la care se adaugă și cele 3 puncte marcate în Cupa României, două împotriva lui CS Severin (5-1) și una în sfertul cu Rapid. Aceasta din urmă a fost marcată în urma unei execuții superbe, șut plin de la 20 de metri, dmonstrând că evoluțiile sale i-au dat încredere în forțele proprii.

Constantin Budescu joacă la Astra din iarna sezonului 2010-2011, când a venit de la Petrolul. Cel mai bun sezon al său a fost 2009-2010, când a marcat 14 goluri pentru „lupii galbeni”.

Publicat: 29 11. 2012, 21:20
Actualizat: 29 11. 2012, 21:22