În această seară, în deschiderea finalei Cupei României Timișoreana, o echipă formată din legendele fotbalului românesc va da piept cu o formație alcătuită din suporteri, într-o acțiune prin care Timișoreana vine să promoveze fotbalul curat, spectaculos, care s-a pierdut în ultimii ani.
Silviu Lung, Rodion Cămătaru, Miograd Belodedici, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Aurică Beldeanu, Ionel Augustin, Tudorel Stoica, Nicolae Ungureanu, Costel Orac, Sorin Cîrțu și Ilie Balaci au câștigat împreună 46 de cupe și promit să facă spectacol în această seară pe arena din Iași. „Îmi face mare cinste să fiu aici, alături de acești jucători, eu fiind cel mai tânăr din echipă. Mă bucur că m-au selecționat și sper să le fiu de folos pe teren”, a declarat Belodedici, cel care are în palmares două Cupe ale Campionilor cu Steaua București și Steaua Roșie Belgrad.
Încântat de prezența la evenimentul de azi este și Rodion Cămătaru, lider în topul marcatorilor din echipa legendelor, cu 268 de goluri în prima divizie. „Abia aștept să joc din nou în compania unor foști mari jucători care au reprezentat ceva pentru România”, a spus fostul mare atacant Cămătaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER