Au 46 de Cupe și 929 de goluri împreună
În această seară, în deschiderea finalei Cupei României
Timișoreana, o echipă formată din legendele fotbalului românesc va
da piept cu o formație alcătuită din suporteri, într-o acțiune prin
care Timișoreana vine să promoveze fotbalul curat, spectaculos,
care s-a pierdut în ultimii ani.
Silviu Lung, Rodion Cămătaru, Miograd Belodedici, Adrian
Bumbescu, Ștefan Iovan, Aurică Beldeanu, Ionel Augustin, Tudorel
Stoica, Nicolae Ungureanu, Costel Orac, Sorin Cîrțu și Ilie Balaci
au câștigat împreună 46 de cupe și promit să facă spectacol în
această seară pe arena din Iași. „Îmi face mare cinste să fiu aici,
alături de acești jucători, eu fiind cel mai tânăr din echipă. Mă
bucur că m-au selecționat și sper să le fiu de folos pe teren”, a
declarat Belodedici, cel care are în palmares două Cupe ale
Campionilor cu Steaua București și Steaua Roșie Belgrad.
Încântat de prezența la evenimentul de azi este și Rodion
Cămătaru, lider în topul marcatorilor din echipa legendelor, cu 268
de goluri în prima divizie. „Abia aștept să joc din nou în compania
unor foști mari jucători care au reprezentat ceva pentru România”,
a spus fostul mare atacant Cămătaru.