Rapid II s-a impus cu scorul de 5-2 în fața echipei Dinamo II, în cadrul unui meci din faza a 3-a a Cupei României disputat astăzi pe stadionul „Romprim” din Berceni.
Ionuț Dobroiu a înscris patru goluri în poarta „câinilor”, iar Alin Tene l-a înscris pe al cincilea. Pentru învinși au marcat Stănescu și Lucian Goian.
„Câinii” au avut o evoluție ștearsă, problemele cele mai mari înregistrându-se în defensivă. Dinamo a terminat cu un om în minus, Bălgrădean fiind eliminat și, totodată, Lucian Goian a fost depășit constant de vedeta meciului, Dobroiu.
„Copiii au făcut o treabă bună. Ar fi prea frumos să batem duiminică cu același scor. Dobroiu e talentat, dar ar fi și mai bun dacă ar avea mai multă minte”, a spus Nae Manea la finalul meciului.
Ionuț Dobroiu a fost chemat la prima echipă de Marius Șumudică, pentru a completa lotul la meciul din campionat cu Dinamo.
Avanpremieră-șoc la disputa de duminică! Dobroiu i-a bătut de unul singur pe dinamoviștii mici, în Cupă! fcrapid.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER