Avantaj Poli!** Bănățenii au mai multe victorii cu steliștii în Cupa României

Sorții au făcut ieri ca două dintre echipele care se bat cu șanse reale la câștigarea Cupei, Poli și Steaua, să se întâlnească încă din optimi. Chiar dacă acum e în Liga a II-a, statistica e de partea formației de pe Bega.

Zâmbetul amar de pe fața lui Gheorghe Chivorchian în momentul în care a văzut că Timișoara urmează să întâlnească Steaua în optimile Cupei a dispărut brusc la câteva minute după tragerea la sorți. „Din păcate, am fost repartizați în urna a doua chiar dacă suntem vicecampionii României”, a spus președintele bănățenilor. Nemulțumirea lui Chivorchian e contrazisă totuși de statistică, pentru că în cele nouă întâlniri directe din această competiție, violeții au ieșit de patru ori învingători, roș-albaștrii obținând doar trei victorii. Mai mult, la ultima întâlnire în Cupă, în 2007, în semifinale, Poli s-a impus cu 1-0.

O altă partidă care va ține capul de afiș în optimi este duelul ploieștean Astra – Petrolul. Chiar dacă pe hârtie gazda va fi Astra, antrenorul Valeriu Răchită speră ca meciul să se joace pe „Ilie Oană”: „Le vom face o propunere să jucăm în Cupă pe «Ilie Oană», pentru că în Liga I vom evolua după câteva zile tot pe terenul Astrei”.

Programul optimilor

CS Otopeni – Rapid
FC Vaslui – Dunărea Galați
Poli Timișoara – Steaua
Dinamo – Gaz M. Severin
Gaz M. Mediaș – Astra II
Oțelul – FCM Tg. Mureș
Astra – Petrolul
Pandurii – FC Brașov

*Primele echipe extrase din urne vor fi cele organizatoare
*Meciurile se vor disputa într-o singură manșă, pe 25, 26 și 27 octombrie

Publicat: 06 10. 2011, 03:00
Actualizat: 06 10. 2011, 03:00